iOS 9 include steagul României 🇷🇴 în tastatura emoji. De două ori! Apple ar putea să includă și multe alte caractere

- Publicitate -

Compania Apple continuă procesul de diversificare a caracterelor emoji din tastatura implicită disponibilă în iOS și OS X, iar cea mai recentă versiune majoră a sistemului de operare pentru iPhone, iPad și iPod touch introduce peste 200 de drapele noi, printre care, da, se numără și drapelul 🇷🇴 României 🇷🇴.

Țara noastră este una dintre cele cu statut „mai special”, deoarece drapelul ei apare nu o singură dată în tastatură, ci de două ori, așa cum se poate vedea în cele două capturi de ecran de mai sus. Desigur, ar putea să fie o greșeală a companiei Apple care să fie corectată pe parcursul procesului de testare, însă la fel de bine (cel mai probabil) ar putea ca unul să fie steagul României și unul cel al Ciadului (deși ele sunt extrem de asemănătoare, cu o diferență la nivelul nuanței de albastru – diferență care se poate observa la o privire atentă a celor două imagini, de unde reiese că în a doua apare steagul țării noastre).

Separat de drapelul României, toți vecinii țării noastre, cu excepția Republicii Moldova, se bucură de steagurile țărilor lor adăugate în tastatura Emoji din iOS, la fel și utilizatorii din alte zeci de state din Asia, Africa, America Centrală și de Sud, Oceania și chiar Europa. Trebuie menționat însă că dintre cele peste 200 de noi steaguri incluse nu sunt afișate chiar toate în actuala versiune beta (în locul unora sunt afișate numai puncte de suspensie), așa că, cine știe, poate steagul Republicii Moldova și al altor state vor fi incluse până la lansarea versiunii finale a iOS 9 și poate așa vor fi acoperite toate țările.

Până la iOS 9 beta 1, tastatura emoji din iOS includea numai 38 de drapeluri, dintre care 32 au fost incluse odată cu lansarea iOS 8.3 din primăvara acestui an.

Schimbarea este una bine-venită pentru cei ce folosesc foarte des tastatura Emoji și cel mai probabil noile dreapeluri vor fi incluse și în OS X 10.11 El Capitan, atunci când va fi lansat în toamnă. În plus, Apple ar putea să mai includă și o serie de alte caractere emoji, ținând cont că astăzi Consorțiul Unicode a lansat astăzi Unicode 8, cea mai nouă actualizare majoră a Standardului Unicode. Aceasta include peste 7.716 caractere, dintre care numai 37 de noi caractere emoji și 7 noi modificatoare emoji (aceleași ca și modificatoarele pentru tonul pielii pe care Apple le-a adoptat deja).unicode 8

Printre noile caractere emoji se numără taco, cașcaval, buritto, sticlă de vin spumant, hot dog, popcorn, curcan și față de unicorn, așa cum se poate vedea mai sus. În plus, simboluri pentru badminton și volei, precum și pentru față cu fermuar la gură, față de robot, față cu capul în jos și alte câteva fețe solicitate au fost incluse.

Desigur, dacă includerea noilor drapeluri este aproape sigură, nu același lucru îl putem spune și despre noile caractere, ținând cont de faptul că Apple nu a adoptat nici măcar Unicode 7, ce a fost lansat anul trecut în iunie. Evident, dacă vor fi incluse alte caractere noi pe perioada de testare a iOS 9 beta sau OS X 10.11 beta, noi vă vom anunța.

P.S. Mulțumesc Dorin!

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă...

Cum se elimina un iPhone / iPad blocat in iCloud de pe contul vechiului proprietar pentru a putea fi folosit din nou – Tutorial

Functia Blocare activare - pe care am descris-o in cadrul acestui tutorial - a fost introdusa de...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.