Compania Apple a anunțat, printr-un comunicat de presă emis în cursul acestei după-amieze, că va extinde în curând disponibilitatea Apple Watch în câteva noi țări de pe trei continente. Totodată, compania a anunțat și lansarea în magazine a ceasului.
Pentru început, pe data de 26 a lunii iunie, compania Apple va începe să comercializeze ceasul în Coreea de Sud, Elveția, Italia, Mexic, Singapore, Spania și Taiwan. Aceste țări li se vor alătura celor 9 în care ceasul este disponibil în momentul de față: Australia, Canada, China, Franța, Germania, Hong Kong, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.
Peste două săptămâni, ceasul va fi disponibil, potrivit companiei Apple, în stocul magazinelor sale cu amănuntul din Statele Unite ale Americii și celelalte 8 țări ce au făcut parte din primul val de lansare. Acesta este un aspect extrem de important, deoarece, știm deja, ceasul nu a fost disponibil în magazinele fizice în niciun moment din dorința companiei Apple de a oferi clienților o experiență cât mai bună și care era realizabilă numai online. Prin urmare, punerea în vânzare în magazinele sale cu amănuntul înseamnă automat că Apple reușește să satisfacă mai bine decât până acum cererea mare de ceasuri. De fapt, vicepreședintele executiv al Apple pentru operațiuni, Jeff Williams, a declarat în cadrul comunicatului de presă că toate ceasurile comandate de clienți în luna mai vor fi livrate peste două săptămâni. Singurul model la care există însă probleme este Apple Watch cu carcasă de 42mm din oțel inoxidabil de culoarea negru stelar, cu curea de tip link în aceeași culoare.
Merită menționat faptul că tot pe 26 iunie, Apple Watch va fi disponibil în cantități limitate, nu doar la magazinele Apple din cele șapte țări, ci și la magazinele 10 Corso Como din Milano, Italia, BOONTHESHOP Cheongdam din Seoul, Coreea de Sud și Malmaison by The Hour Glass din Singapore.
Apple Watch a fost pus în vânzare de către Apple pe data de 24 a lunii aprilie și comercializat exclusiv online (și în unele magazine partenere din câteva țări). Deocamdată Apple nu a spus niciun cuvânt în legătură cu lansarea Apple Watch din alte țări decât cele 16 susmenționate, așa că va mai trece ceva vreme până când dispozitivul va fi disponibil oficial și la noi.
Spania !!! Aia-i tatii !!!