Apple și IBM au lansat 8 noi aplicații pentru mediul de afaceri

- Publicitate -

Ca parte a parteneriatului încheiat în urmă cu aproape un an, Apple și IBM au anunțat în cursul zilei de luni extinderea portofoliului de aplicații pentru iOS, MobileFirst, cu încă patru titluri adresate mediului de afaceri. Create exclusiv pentru iPhone și iPad, noile aplicații se adresează atât unor domenii acoperite deja cu alte titluri din MobileFirst, cât și domeniilor sanitare și producătorilor de bunuri.

Cu cele opt aplicații noi, suita de aplicații MobileFirst pentru iOS ajunge la un total de 22 de titluri, ce acoperă 10 ramuri industriale. Printre acestea se numără ramurile financiare și bancare, turism și transport, retail, asigurări, servicii, telecomunicații și nu numai.

Nu mai puțin de patru dintre cele opt aplicații lansate astăzi acoperă ramura sanitară, toate fiind adresate în special asistentelor din spitale și cabinetele medicale. Prima dintre ele, Hospital RN, despovărează asistentele de agendele cu datele pacienților, oferindu-le posibilitatea de a le accesa direct de pe iPhone, de oriunde din spital. Mai mult, aplicația folosește tehnologia iBeacon, așa că în spitalele în care sunt implementați astfel de senzori Hostpital RN va identifica, cu acuratețe pacienții după locație, oferindu-le instantaneu asistentelor informații utile despre ei.  Următoarea aplicație este Hospital Lead și este adresată doar asistentelor posesoare de iPad. Ea permite gestionarea mai bună a sarcinilor pe care ele le au în spitale. Hospital Tech pentru iPhone îmbunătățește comunicarea asistentelor prin adăugarea de liste cu pacienți pe care trebuie să îi viziteze și posibilitatea de a marca sarcinile ca fiind îndeplinite. În fine, Home RN este a patra aplicație pentru asistente și se adresează muncii lor de dinafara spitalului. Această aplicație le va permite să adauge poze, videouri, texte și notițe audio în înregistrarea unui pacient. De asemenea, ea permite gestionarea sarcinilor pe echipe, ajutând asistentele să știe la care pacient s-a intervenit și la care nu.

screen-shot-2015-03-31-at-11-59-30-pm

Trecând mai departe, prima aplicație pentru producătorii de bunuri se numește Rapid Handover și se adresează șefilor de echipe care utilizează iPad-uri. Ee le permite acestora să gestioneze mai bine oamenii pe care îi au în subordine, precum și să obțină rapid date importante, cum ar fi obiectivele de producție, mentenanța echipamentelor și nu numai.

Următoarele trei aplicații sunt adresate ramurilor industriale de turism și transport, retail și asigurări. Ancillary Sale este aplicația pentru iPhone adresată însoțitorilor de zbor, care le permite acestora să vândă mai ușor și rapid călătorilor locuri mai bune, alimente și mărfuri scutite de vamă. La rândul lor, pasagerii pot să plătească folosind Apple Pay sau un card de credit. Order Commit este o aplicație pentru iPad care permite asortarea de produse în magazine și oferă comercianților diferite date financiare și statistici utile. Ultima dintre aplicații este Risk Inspect care face mai ușoară munca de evaluare a bunurilor de către asiguratori, crescând în același timp acuratețiea și reducând necesitatea evaluărilor repetate ce sunt costisitoare.

Toate aplicațiile pot fi folosite doar de către partenerii Apple în acest program și doar în țările în care el este disponibil momentan. Ele se alătură celor patru adăugate la începutul lunii martie și celor 10 adăugate anul trecut. MobileFirst face parte din parteneriatul dintre Apple și IBM anunțat în vara anului 2014, iar cei doi giganți încep să își culeagă roadele după ce nu mai puțin de 50 de companii mari au implementat sau sunt în curs de implementare a  soluțiilor furnizate de ele.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

oneSafe este aplicația gratuită a săptămânii pentru iPhone și iPad

Este vineri, sfârșit de săptămână, ceea ce înseamnă că Apple a actualizat pagina cu recomandări din versiunea...

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar,...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.