Apple începe să livreze primele Apple Watch-uri clienților. Iată cutia modelului Sport

- Publicitate -

Este 24 aprilie, ceea ce înseamnă că astăzi are loc lansarea oficială a Apple Watch. Cu toate acestea, dacă locuiți într-una dintre țările în care există magazine Apple s-ar putea să nu vedeți cine știe ce cozi în condițiile în care ceasul nu este disponibil la vânzare decât online.

Captură de ecran din 2015.04.24 la 08.33.18Așa cum a promis încă de pe 9 martie, când a prezentat din nou ceasul, utilizatorii care au precomandat Apple Watch începând cu data de 10 aprilie vor primi începând de astăzi produsul comandat, în funcție de cât de rapizi au fost. Primii dintre clienții Apple care au primit ceasurile comandate sunt cei din Australia, ei fiind urmați de clienții Apple din Hong Kong, China și Japonia, apoi de ceilalți. Toți cei care au precomandat ceasul dintr-una dintre țările europene în care este disponibil, inclusiv Germania, Franța sau Marea Britanie, vor primi ceasul începând cu dimineața zilei de astăzi.

Utilizatorii care au primit primele ceasuri au publicat pe rețelele de socializare și imagini cu noile lor gadgeturi. Astfel, noi avem ocazia de a vedea din nou ambalajul Apple Watch-ului din oțel inoxidabil și pentru prima dată ambalajul modelului din aluminiu. Cum Apple nu a oferit nici măcar jurnaliștilor Apple Watch-uri Sport, până acum nu am avut ocazia de a vedea cum arată cutia în care va veni cel mai ieftin (și mai popular) dintre ceasuri.

Spre deosebire de ambalajul Apple Watch care ne amintește de cel al ceasurilor de lux, ambalajul în care vine Apple Watch Sport are o formă dreptunghiulară și arată destul de asemănător cu cutiile în care vin ceasurile ceva mai ieftine din gama diferitor producători, inclusiv Swatch. Cutia acestui ceas este una simplă și include deasupra ceasul cu brățara gata montată sub care stă o altă parte din brățară, mai mică, adresată celor cărora brățara deja montată le este prea mare. Sub toate acestea găsim documentația, adaptorul de alimentare și cablul MagSafe pentru alimentare.

apple watch pagina #itutorialro

Separat de livrările de ceasuri, compania Apple și-a actualizat pagina principală a microsite-ului de prezentare a ceasului. Aceasta anunță că ceasul este disponibil – chiar dacă nu mai este pe stoc, iar cei ce-l comandă acum îl vor primi abia peste câteva săptămâni.

Apple a pregătit livrarea primelor ceasuri la începutul acestei săptămâni și tot atunci a început să îi anunțe pe utilizatorii ale căror comenzi de Apple Watch primiseră estimări de livrare în 4-6 săptămâni sau chiar în luna iunie că și ceasurile lor sunt în curs de livrare. Așadar, compania ar putea acoperi în numai câteva săptămâni toată cererea, iar ceasurile ar putea ajunge să fie în sfârșit disponibile în magazine.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.