Odată cu lansarea versiunilor publice ale iOS 8.3 și OS X 10.10.3, compania Apple a mai lansat încă o actualizare importantă, despre care însă nu s-a prea vorbit. Este vorba despre software-ul pentru Apple TV, pe care îl actualizează de regulă atunci când lansează o actualizare și pentru iOS.
La fel ca și în cazul sistemului de operare pentru iPhone, iPad și iPod touch, software-ul pentru Apple TV a primit și el o actualizare majoră (sau cel puțin asta ne indică numărul versiunii). Apple TV Software 7.2 include, potrivit companiei Apple, îmbunătățiri în privința performanțelor și stabilității și este adresată, la fel ca și versiunile precedente ale software-ului, doar pentru a treia generație a dispozitivului.
Din păcate, Apple nu oferă o listă detaliată cu funcționalitățile noi sau corecturile efectuate și nici nu am reușit să observ după actualizarea dispozitivului vreo schimbare semnificativă, în afară de cea din aplicația Poze iCloud, care îmbunătățește compatibilitatea cu Biblioteca foto iCloud și afișează un mesaj de logare în contul iCloud pe dispozitivele celor care nu au activat încă această funcționalitate. În plus, după actualizare, probabil doar cei cu cont pe SUA, vor observa sub mesajul cu noutăți că este promovat noul canal HBO NOW. Ei bine, acest canal a fost lansat zilele trecute și deși ideea din spatele lui și a noului serviciu HBO este una grozavă, nu am vorbit despre el pentru că nu este disponibil pentru utilizatorii din România (chiar dacă ai cont pe App Store SUA, tot nu vei putea să îți faci cont și să urmărești filmele și serialele HBO prin noul serviciu alternativ HBO GO).
Apple TV Software 7.2, aidoma actualizărilor precedente, aduce utilizatorilor și o serie de corecturi care sporesc securitatea dispozitivelor. Întreaga listă cu aceste corecturi este disponibilă aici.
Așadar, actualizarea la cea mai recentă versiune majoră a software-ului pentru Apple TV este recomandată tuturor utilizatorilor. Pentru a o efectua va trebui să folosiți sistemul Actualizare software disponibil în (Configurări>General>Actualizări software>Actualizare software>Descărcați și instalați)