După problemele cu ecranele unor modele de MacBook Pro, care au determinat compania Apple să inițieze un program de înlocuire a lor, un număr tot mai mare de utilizatori care dețin aceste modele din gama MacBook au început să sesizeze pe forumuri și pe rețelele de socializare o problemă cu pelicula anti-reflectorizantă de pe ecranul laptopurilor. Din câte se pare, problema îi afectează în special pe utilizatorii care dețin un MacBook Pro cu ecran Retina și se manifestă prin decojirea treptată a peliculei dintre ecran și sticlă. Din păcate însă, potrivit sesizărilor, atât modelele de MacBook Pro cu ecran Retina comercializate în anul 2012, cât și cele comercializate ulterior (până în prezent) manifestă în unele cazuri această problemă.
Pelicula anti-reflectorizantă începe să se decojească din cauza diferitor factori, cum ar fi presiunea tastelor și a trackpadului pe ecran atunci când acesta este închis sau utilizarea diferitor soluții de curățare terțe și a lavetelor cu microfibre. Un utilizator, spre exemplu, susține că a urmat instrucțiunile de curățare a laptopului oferite pe site-ul web al companiei Apple, dar atunci când a încercat să elimine o pată de pe ecran, a sesizat că a apărut pe marginea lui o mică zgârietură, ce a început să crească tot mai mult și să cuprindă toată marginea. Iar acesta ar putea fi considerat un caz fericit în condițiile în care alți utilizatori au trimis poze care arată că pelicula anti-reflectorizantă a început să se decojească pe toată suprafața ecranului, făcând astfel dificilă interacționarea cu laptopul.
Trebuie știut că problema nu afectează pe toți cei care au un MacBook Pro cu ecran Retina, însă utilizatorii care o întâmpină și s-au adresat companiei Apple, au primit de la tehnicienii acesteia răspunsuri diferite. Dacă în cazul unora ale căror computere erau în garanție ori acoperite de pachetul AppleCare compania Apple a acceptat să repare ecranul fără a percepe nicio taxă, în cazul altora li s-a spus că stricăciunile cosmetice nu sunt acoperite de garanție, așa că ar trebui să plătească sute de dolari pe reparație.
Utilizatorii afectați de această problemă deranjantă a ecranelor MacBook Pro cu ecran Retina au creat chiar și un site web numit „Staingate” în care cei care le întămpină pot să trimită poze pentru a dovedi.
Cu toate că știe probabil de existența acestei probleme la unele modele de MacBook (sau toate), Apple nu a făcut deocamdată nimic pentru a ajuta utilizatorii să preîntâmpine astfel de situații sau să le înlocuiască ecranele pentru a o remedia.
Foarte interesant… Zilele trecute îmi spunea un prieten ca nu știe ce a făcut MB-ului de are dungile alea gri pe ecran. Dai 2000€ pe in notebook care are probleme de astea…