În cazul în care așteptai ca tableta iPad cu ecran mai mare de 12 inchi să fie lansat într-un viitor foarte apropriat – eventual în cadrul conferinței de pe 9 martie – atunci nu avem vești foarte bune pentru tine. Bloomberg scrie că Apple a optat pentru amânarea producției iPad Pro din cauza problemelor de producție a ecranului. Astfel, este puțin probabil ca tableta să fie fabricată mai devreme de luna septembrie, deși planurile inițiale ale Apple erau de a începe producția iPad în acest trimestru.
Aceasta nu este prima dată când zvonurile ne indică faptul că vor exista amânări în ceea ce privește iPad Pro. Anul trecut se spunea că tableta va fi lansată la începutul acestui an, eventual împreună cu Apple Watch, însă acest obiectiv nu a putut să fie atins de Apple și partenerii săi. Spre exemplu, în luna octombrie a anului trecut, jurnaliștii de la The Wall Street Journal scriau că Apple a optat să amâne producția în masă de iPad Pro pe mai târziu din cauza cererii mari de dispozitive iPhone 6 Plus, iar în luna noiembrie analistul american Ming-Chi Kuo venea și ne spunea că producția în masă a tabletei a fost amânată până în trimestrul doi al anului 2015.
În cazul în care producția iPad Pro va începe în luna septembrie, atunci lansarea va fi programată pentru perioada de sfârșit a anului 2015. Cel mai probabil, Apple ar putea prezenta tableta la sfârșitul lunii octombrie, lansând-o tot atunci sau la începutul lunii noiembrie.
Zvonurile apărute până acum ne indică faptul că tableta superanumită „iPad Pro” va avea un ecran de 12,2 sau 12,9 inchi cu rezoluție foarte mare, difuzoare setero în părțile superioare și inferioare și un profil asemănător iPad Air.