Facebook Messenger devine o platformă și permite integrarea aplicațiilor terțe

0
1072

Aseară a avut loc conferința anuală a Facebook cu dezvoltatorii, F8, în cadrul căreia compania americană conusă de Mark Zuckerberg a prezentat câteva noutăți interesante. Poate cel mai important dintre acestea este cel care privește Facebook Messenger, aplicația fiind transformată într-o platformă grație unei actualizări recente și permițând acum trimiterea de GIF-uri, poze, clipuri video și nu numai din aplicații de la terți.

facebook messengerÎncepând de astăzi, dezvoltatorii de aplicații pentru iPhone și iPad vor putea să își facă titlurile compatibile cu Facebook Messenger astfel încât să fie accesibile direct din această aplicație de mesagerie. Din fericire, până când dezvoltatorii vor implementa compatibilitatea în aplicațiile lor, Facebook a colaborat deja cu 40 de companii, care au făcut deja aplicațiile compatibile cu Messenger.

Aplicațiile compatibile cu Facebook Messenger pe care le-ai instalat deja pe iPhone sau iPad vor putea să fie deschise direct din Facebook Messenger prin atingerea pictogramei Mai mult (punctele de suspensie) din interiorul oricărei conversații existente.  Acționarea butonului respectiv va duce la deschiderea unui meniu din care vei putea vedea toate aplicațiile compatibile și pe care le poți instala sau pe care le ai deja instalate. Acționarea butonului Install (Instalați) duce la deschiderea paginii de instalare a aplicației de pe App Store (fără ca însă să părăsești Messenger).

Modul în care funcționează Messenger ca și platformă este puțin confuz. După ce ai instalat o aplicație, atunci când tu vei selecta să o folosești pentru a partaja din ea conținut prietenului cu care vorbești, ea se va deschide, îți va permite să selectezi conținutul, editezi, etc., iar apoi va deschide lista de prieteni, unde tu vei putea selecta persoana sau persoanele cărora dorești să le trimiți respectivul conținut. De exemplu, aplicația Facebook Sticker for Messenger, odată acționată din Messenger, se va deschide, îți va permite să faci poza dorită, iar apoi îți va afișa lista de prieteni pentru ca tu să poți să selectezi persoana căreia dorești să îi trimiți imaginea cu stickere.

Tot conținutul partajat din aplicații terțe prin Facebook Messenger de pe iPhone sau iPad va putea fi vizualizat și de pe desktop/web, însă de acolo nu poți să creezi și partajezi astfel de conținut.

Momentan, Facebook Messenger oferă multiple aplicații care permit trimiterea de GIF-uri, emoji, clipuri video, stickere, clipuri video și nu numai. Toate aceste aplicații vor primi sau au primit deja actualizări care includ compatibilitate cu Facebook Messenger.

Noua funcționalitate a Facebook Messenger pentru iOS ar trebui să fie deja disponibilă pentru toată lumea, așa că tu nu trebuie să te asiguri decât că ai cea mai recentă versiune a aplicației, pentru ca apoi să poți instala aplicațiile compatibile.

  • Facebook Messenger pentru iPhone și iPad – Gratuit – Descarcă acum
- Reclamă -