N-au trecut două săptămâni de când Facebook a publicat ultima actualizare pentru Messenger. De fapt, nu au trecut nici șapte zile de atunci. Cu toate acestea, iată că utilizatorii de iPhone și iPad se bucură în această zi de o nouă actualizare a binecunoscutei aplicații de mesagerie. Dar nu de o nouă actualizare neimportantă, ci de una mai bogată în noutăți.
Versiunea 24.0 a aplicației Facebook Messenger pentru iPhone și iPad aduce utilizatorilor posibilitatea de a utiliza alte aplicații cu Messenger pentru a transmite și alt tip de conținut. În primul rând, Facebook Messenger acceptă acum trimiterea și primirea de GIF-uri, acestea fiind redate automat în conversații. Pe lângă GIF-uri, utiloizatorii de iPhone și iPad vor putea să trimită, ca și până acum, clipuri video, poze și alt tip de conținut. În plus, din aplicațiile compatibile utilizatorii pot să trimită conținutul creat prietenilor prin Messenger. Iar dacă nu știu care sunt aplicațiile compatibile cu Messenger, utilizatorii vor avea în meniul More din fiecare conversație posibilitatea de a descoperi toate aplicațiile compatibile instalate deja pe iPhone sau de a instala unele noi.
Iar dacă toate cele prezentate mai sus vă sună cunoscut, ei bine motivul este că nimic din cele anunțate acum de Facebook nu este chiar atât de nou. Săptămâna trecută vă spuneam că Facebook Messenger a fost transformată într-o platformă și că permite, deci, accesarea mai rapidă a aplicațiilor compatibile pentru crearea conținutului și partajarea lui. Deși această funcționalitate există de la finele săptămânii trecute, actualizarea de astăzi a adus eventual îmbunătățiri pentru ea.
Pentru a face actualizarea la cea mai recentă versiune a Facebook Messenger tot ce va trebui să faceți este să accesați App Store>Updates și să selectați butonul Update din dreptul Messenger. De asemenea, actualizarea poate să fie efectuată și urmând linkul direct de mai jos:
- Facebook Messenger pentru iPhone și iPad – Gratuit – Descarcă acum

