La puțin timp după ce a avut loc conferința Samsung de prezentare a Galaxy S6 și Galaxy S6 Edge – în cadrul căreia sud-coreenii au arătat cât de bună este camera noilor lor terminale prin comparație cu cea a iPhone 6 / 6 Plus – compania Apple și-a actualizat pagina de pornire a site-ului său web pentru a anuța lansarea unei noi campanii de promovare a iPhone 6. Intitulată „Capturat pe iPhone 6”, noua galerie ne prezintă fotografii splendide, fotografi și aplicațiile sau accesoriile folosite de aceștia împreună cu terminalele iPhone 6. iMore notează însă că acesta este doar începutul, deoarece Apple va lansa o campanie de promovare a camerei iPhone 6 care îmbină fotografiile a 77 de fotografi înregistrare în 70 de orașe de pe teritoriul a 24 de state.

Captură de ecran din 2015.03.02 la 22.34.25

De la Sydney și Beijing și până în Londra, San Francisco sau New York City, galeria de imagini globale a companiei Apple va include fotografii extraordinare înregistrate de fotografi din întreaga lume cu diferite scopuri. Partea bună este că în această galerie nu sunt plasate produse ale Apple, ci doar fotografii, descrierile lor și aplicațiile folosite. Pentru a fi însă adăugate în această galerie, pe lângă faptul că vor trebui să arate foarte bine, fotografiile trebuiesc neapărat să fie capturate cu iPhone 6.

Ideea din spatele noii campanii a companiei Apple nu este neapărat aceea de a promova fotografi talentați sau de a arăta lumii cât de bună este camera iPhone 6, ci de a inspira pe toți utilizatorii de iPhone să realizeze fotografii la fel de bune. Și pentru că puține dintre pozele prezentate în acea galerie ar fi arătat la fel de bine chiar dacă nu ar fi fost editate, Apple menționează aplicațiile și accesoriile folosite de fotografi pentru a captura imaginile.

Vă recomand să accesați acest link pentru a vedea zeci de fotografii și câteva imagini video splendide capturate cu iPhone.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.