Apple a lansat OS X 10.10.3 beta 3 pentru dezvoltatori

- Publicitate -

screenshot-2015-03-12-13-00-17

La numai câteva minute după ce a publicat ce-a de-a treia actualizare beta pentru iOS 8.3, compania Apple a lansat adineauri și OS X 10.10.3 beta 3. Cea mai recentă versiune a OS X 10.10.3 este adresată dezvoltatorilor de aplicații și vine la mai mult de o lună distanță de lansarea OS X 10.10.3 beta și la numai o săptămână după ce Apple a lansat versiunea beta publică a OS X 10.10.3. Este bine de știut că OS X 10.10.3 adresat publicului nu a fost până în momentul de față actualizat de Apple.

Noua versiune a OS X are build-ul cu numărul 14D98g, acesta fiind, deloc surprinzător, mult mai recent decât build-ul 14D87h cu care venea prima versiune beta. OS X 10.10.3 beta 3 include corecturi de probleme și îmbunătățiri în privința performanțelor.

În plus, această nouă versiune beta a OS X include API-urile pentru trackpadul Force Touch din noul MacBook Pro cu ecran Retina de 13 inchi din 2015 și din noul MacBook cu ecran Retina de 12 inchi. Acest nou trackpad aduce o nouă dimensiune în OS X, deoarece are integrați senzori de forță care îți permit să efectuezi clic oriunde pe suprafața trackpadului pentru a primi o retroacțiune haptică, ce simulează într-un fel clicul trackpadurilor anterioare, oferindu-ți în același timp o senzație de uniformitate. Pe lângă retroacțiunea haptică, noul trackpad este capabil să facă diferența între o atingere și o apăsare. Această caracteristică a lui aduce cu ea un gest nou numit de către Apple „Force Click” – un clic urmat de o apăsare mai fermă – care îți permite să vizualizezi elemente ce erau accesate până acum prin clic dreapta.

Actualizarea la OS X 10.10.3 beta 3 poate fi efectuată de către dezvoltatori prin intermediul sistemului de actualizare software al OS X (App Store) sau prin intermediul portalului dedicat lor. După cum spuneam și mai sus, utilizatorii care nu sunt dezvoltatori, dar sunt înscriși în programul Apple Seed vor putea să testeze OS X 10.10.3 beta, însă în versiunea lansată săptămțna trecută întrucât cea mai recentă nu este momentan disponibilă.

OS X 10.10.3 va aduce utilizatorilor de computere cu Yosemite o serie de funcționalități noi. De departe, cea mai importantă dintre ele este noua aplicație Poze pentru Mac, ea fiind creată pentru a înlocui iPhoto și Aperture (toate detaliile despre această aplicație pot fi găsite aici). Alături de aplicația Poze, OS X 10.10.3 include compatibilitate cu sistemul de verificare în doi pași al Google, precum și schimbări semnificative în privința selectorului de caractere emoji și noi astfel de caractere.

Împreună cu cea de-a treia versiune beta a OS X 10.10.3 și iOS 8.3, compania Apple a mai lansat în această seară Xcode 6.3 beta 3 cu Swift 1.2 și OS X Server 4.1 Developer Preview 2.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

iOS / iPadOS 15.8.1 și iOS / iPadOS 16.7.5 / macOS 13.6.4 și macOS 12.7.3 au fost lansate

iOS 15.8.1, iPadOS 15.8.1, iOS 16.7.5 și iPadOS 16.7.5 au fost lansate miercuri seară de către Apple...

iOS 17.3 și iPadOS 17.3 au fost lansate pentru iPhone și iPad

iOS 17.3 și iPadOS 17.3 au fost lansate luni seară de către Apple și sunt disponibile, așadar,...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.