Lansat la sfârșitul lunii trecute în România, serviciul de transport Uber oferă o bună alternativă taximetrelor din București – singurul oraș din țară în care momentan șoferii pot să se înscrie în program, iar utilizatorii pot fi transportați cu o astfel de mașină. Și pentru că totul stă în jurul aplicației pentru smartphone, cei de la Uber au publicat la acest început de săptămână o actualizare pentru aplicația de pe App Store, care urează „bun venit” utilizatorilor români.
Versiunea 2.66 a aplicației este acum disponibilă pe App Store și aduce traduceri pentru limba română, ceea ce înseamnă că utilizatorii ale căror iPhone-uri sunt configurate în această limbă vor avea afișat întregul meniu al aplicației în română, făcând astfel mai simplu de înțeles de către oricine care sunt opțiunile oferite de Uber. Separat de această noutate, actualizarea 2.66 a Uber aduce utilizatorilor corecturi pentru o eroare de accesibilitate care îi oprea pe unii utilizatori ce folosesc sistemul VoiceOver să interacționeze cu unele elemente de pe interfața utilizator.
Pentru a face actualizarea la cea mai recentă versiune a aplicației Uber de pe dispozitivul tău iPhone, tot ce va trebui să faci este fie să urmezi linkul direct de mai jos, fie să accesezi App Store>Updates și să selectezi butonul Update din dreptul aplicației.
- Uber pentru iPhone – Gratuit – Descarcă acum