Pe zi ce trece suntem tot mai aproape de lansarea Apple Watch, iar compania Apple se pregătește tot mai intens ca acest eveniment extrem de important să iasă perfect, iar consumatorii să fie determinați să își cumpere un ceas încă din prima lui zi de disponibilitate pe piață. Una dintre zonele în care Apple lucrează intens este cea de retail, unde angajații primesc instrucțiuni speciale despre noul produs și modul în care acesta trebuie să fie promovat în magazine.
Și în pofida faptului că Apple le interzice acest lucru, mai mulți angajați ai companiei americane au distribuit unor site-uri materialele cu instrucțiuni primite de la superiori, precum și diferite informații interesante legate de ceea ce învață despre Apple Watch și modul în care va funcționa procesul de probare a ceasului de către utilizatori.
Se pare că angajații care se vor ocupa în magazine de vânzarea Apple Watch vor începe de săptămâna viitoare să participe la întâlniri speciale, care vor avea loc în cadrul Apple Store-urilor, pentru a testa ceasul pe care îl vor promova în fața consumatorilor. Deși ei au primit instruire încă de lunile trecute, foarte puțini au pus mâna până acum pe un Apple Watch, așa că întâlnirile cu superiorii din magazine le vor oferi ocazia de a vedea pentru prima dată cum arată ceasul în realitate, dar și posibilitatea de a testa și înțelege mai bine unele dintre funcționalitățile sale. Iar pentru a-i face să înțeleagă mai bine importanța întâlnirilor și testării Apple Watch, compania Apple le-a scris în unele dintre materialele de pregătire că vor fi „primi care văd Apple Watch, primii care îl încearcă și primii care îl partajează cu lumea”.
Procesul de instruire și testare a ceasului va trebui să dureze până la inițierea campaniei de precomenzi de pe 10 aprilie. Tot începând cu această dată, Apple le va oferi utilizatorilor posibilitatea de a testa Apple Watch direct din magazinele sale. Iar pentru a face posibil acest lucru, Apple Store-urile vor fi modificate peste noapte, pe data de 9 aprilie, chiar cu câteva ore înainte de începerea campaniei de probare și precomenzi. La acea dată, magazinul va fi echipat cu mese speciale pentru prezentarea Apple Watch, acestea afișând dispozitivele sub o bucată de sticlă și oprind accesul vizitatorilor la ele. Mesele respective vor include zone unde utilizatorii însoțiți de un angajat al companiei Apple vor putea să încerce ceasurile, dar nu mai mult de 15 minute și nu fără a avea o programare făcută în prealabil.
Angajații companiei Apple le vor permite utilizatorilor să încerce oricare dintre cele trei colecții de Apple Watch și inclusiv pe cea de lux – Apple Watch Edition. Desigur, pentru această colecție din urmă este un regim mai special în condițiile în care ea nu va putea fi văzută decât la magazinele companiei unde va fi comercializată.
Dacă utilizatorul va fi mulțumit de Apple Watch, atunci după ce l-a probat va putea să îl precomande și să îl primească chiar pe data de 24 a lunii aprilie, ziua începând cu care ceasul va fi și disponibil. Legat de sesiunea de precomenzi, utilizatorii trebuie să știe că vor putea să plaseze o precomandă pentru Apple Watch nu doar din magazinele fizice, ci și din cele online.
Așadar, începând cu data de 10 aprilie Apple va modifica ușor magazinele, incluzând un nou tip de mese și pentru prima dată nu va permite utilizatorilor să încerce un produs fără a fi însoțiți de un angajat și fără a avea o programare.