Versiunea pentru iPad și iPhone a aplicației SoundCloud, ce oferă acces la platforma de distribuție audio online unde utilizatorii pot colabora, promova și distribui diverse proiecte audio, a fost actualizată de compania dezvoltatoare. SoundCloud 3.7.1 este acum disponibilă pentru descărcare pe App Store și aduce câteva noutăți importante mai ales pentru utilizatorii de iPad.

Dacă anul trecut aplicația primea o actualizare cu numeroase îmbunătățiri pentru dispozitivele iPhone, prima actualizare din acest an oferă utilizatorilor de iPad câteva surprize plăcute. În primul rând, experiența vizuală a fost simplificată, devenind mai intuitivă. Astfel, totul este mai plăcut acum, de la descoperirea și ascultarea de muzică, la logarea și crearea propriei colecții audio, la crearea de liste de redare și până la partajarea conțintului cu prietenii și urmăritorii.

Chiar dacă schimbările sunt de bun augur, această versiune s-ar putea să îi dezamăgească pe utilizatori. Dezvoltatorii SoundCloud menționează în descrierea aplicației că funcționalitatea de înregistrare audio a fost eliminată din versiunea pentru iPad a aplicației, astfel că utilizatorii vor trebui să descarce o aplicație de la terți care să permită înregistrarea audio și partajarea conținutului direct pe SoundCloud. Partea proastă este că dacă ai conținut stocat local și nepublicat pe SoundCloud, el va fi eliminat după actualizarea aplicației, așa că ar fi bine să îl încarci cât mai ai timp – deci înainte de a face actualizarea.

La final, versiunea 3.7.1 a aplicației SoundCloud pentru iPhone și iPad aduce utilizatorilor corecturi de probleme și îmbunătățiri în privința performanțelor.

Pentru a face actualizarea la versiunea 3.7.1 a aplicației SoundCloud este necesar să ai instalat pe dispozitivul iPhone sau iPad iOS 7.0 sau o versiune ulterioară. Actualizarea poate fi efectuată fie de pe App Store, accesând pagina Updates, fie urmând linkul de mai jos:

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.