Recent am avut ocazia de a vedea designul unui MacBook Air cu ecran Retina de 12 inchi în mai multe reprezentări grafice realizate pe baza unor informații venite din cadrul companiei Apple. Acest model de MacBook nu a fost lansat încă, dar în jurul său au existat în ultima vreme numeroase zvonuri conform cărora va ajunge pe piață în acest an și va avea, pe lângă ecranul de înaltă rezoluție, un procesor mai puternic și eficient, un sistem de răcire fără ventilator, un trackpad refăcut, un profil mai subțire, mai puține porturi și nu numai. Dacă dorești să aflii o dată de lansare ceva mai specifică, atunci DigiTimes încearcă să ți-o ofere.

Potrivit publicației asiatice, furnizorul Apple Quanta Computer a început producția viitorului MacBook Air cu ecran de 12 inchi înainte de lansarea care va avea loc în primul trimestru al anului 2015. Compania ar fi făcut angajări masive de persona în ultima perioadă, este 30.000 de oameni urmând să lucreze în acest trimestru pentru a ajuta nu doar la fabricarea noului MacBook Air de 12 inchi, ci și la Apple Watch.

Surse din cadrul aceluiași furnizor al companiei Apple indică faptul că noul MacBook Air de 12 inchi va înlocui modelul actual de 11 inchi, însă nu și pe cel de 13 inchi, care urmează să fie păstrat ca și o alternativa (probabil mai ieftină) la noul laptop ultra-subțire. Această informație pare a fi plauzbilă în condițiile în care MacBook-ul cu ecran de 12 inchi va avea dimensiuni foarte apropriate de modelul de 11 inchi, iar păstrarea acestuia din urmă nu s-ar mai justifica.

O lansare în primul trimestru fiscal al acestui an (lunile ianuarie-martie) indică faptul că noul computer va ajunge pe piață, cel mai probabil, în următoarele două luni. Apple Watch urmează să fie lansat, de asemenea, în această perioadă, luna martie fiind cea mai vehiculată. În aceste condiții, nu ar fi exclus să avem parte de o lansare simultană.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.