Luni seara compania Apple a lansat o nouă versiune beta a iOS 8.2 care aparent nu aduce prea multe noutăți, la fel cum se întâmpla și în cazul versiunilor beta anterioare ale acestei actualizări. Cu toate acestea, s-a descoperit că în meniul Bluetooth din Configurările iOS există acum o referință în legătură cu o aplicație Apple Watch care va veni preinstalată pe iPhone, oferind utilizatorilor posibilitatea de a-și configura ceasurile. Chiar dacă această aplicație nu a ieșit încă la suprafață, folosind un cod creat de către dezvoltatorul Steven Throughton-Smith, cei de la 9to5Mac au reușit să acceseze câteva meniuri din aplicație și să ne prezinte o parte din funcționalitatea acesteia și noi caracteristici ale ceasului.
În primul rând, în cadrul companiei Apple inginerii folosesc denumirea ”Companion” Apple Watch pentru noua aplicație. Aceasta este descrisă ca fiind locul în care utilizatorii vor putea configura atât ceasul în sine, cât și diferite aplicații ale ceasului, oferind practic acele setări avansate cu care Apple nu a dorit să încarce interfața utilizator a micului dispozitiv de mână. În privința aplicațiilor terțe pentru Apple Watch, așa cum știam încă de la primul iOS 8.2 beta, acestea vor fi inițial doar simple extensii ale aplicațiilor instalate pe iPhone, deci conectarea ceasului la telefon va fi necesară din acest punct de vedere.
Potrivit capturilor de ecran prezentate pe un dispozitiv iPhone 6 care rulează aplicația, Apple Watch va fi capabil să trimită utilizatorilor mementouri pentru a se ridica în picioare o dată la fiecare oră, actualizări în privința activității fizice la un anumit interval de timp și notificări pentru completarea unor obiective, cum ar fi atingerea obiectivului zilnic de mișcare, exercițiu și ridicare în picioare. De asemenea, ceasul va fi capabil să trimită utilizatorilor notificări atunci când vor avea anumite realizări, cum ar fi atunci când realizează un nou obiectiv de activitate. Tot în pagina pentru activitate fizică va exista și o opțiune Sumar săptămânal ce va oferi utilizatorilor o scurtă recapitulare a mișcării făcute în săptămâna anterioară.
În afara configurărilor pentru alertele privind activitățile fizice, aplicația pentru iPhone va avea și configurări pentru notificări. Utilizatorii vor avea posibilitatea de a activa notificările push pentru temporizator și alarme, de a activa un punctroși pe cadranul Apple Watch și de a configura diferite acronime pentru orașele din întreaga lume. O altă caracteristică interesantă a ceasului permite utilizatorilor să aleagă o monogramă compusă din 1-4 litere, care să apară pe cadranul ceasului. Ea este descrisă ca fiind o ”Complicație” – o funcțiue specială care permite utilizatorilor să afișeze diferite informații pe fețele de ceas, cum ar fi informații bursiere, temperatura și nu numai. Monograma va putea fi folosită de către utilizatori pentru a-și afișa inițialele, de exemplu.
Trecând la aplicațiile care sunt afișate pe ecranul principal al ceasului sub formă de ciorchine, utilizatorii vor putea să le rearanjeze după propriul plac folosind aceeași aplicație pentru iPhone. Iar până la accesarea ecranului principal, la fel ca și pe iPhone sau iPad, utilizatorii de Apple Watch vor putea să configureze un cod de acces, ce va fi obligatoriu pentru activarea Apple Pay, de exemplu. Acest cod de acces va trebui introdus atunci când utilizatorii își vor pune pe mână ceasul, după ce l-au dat jos, iar o serie de contacți vor verifica dacă există contact cu pielea pentru a preveni efectuarea de plăți neautorizate de pe ceas.
Pentru că nu va avea o tastatură proprie din cauza ecranului mic, aplicația Companion a ceasului ne sugerează că el va folosi un sistem de comunicare pe bază de voce pentru mesaje și pentru alte forme de introducere a textelor pe bază de text. Aceeași aplicație indică și faptul că ceasul va avea propriul spațiu de stocare, oferind utilizatorilor posibilitatea de stoca melodiile favorite și de a le reda prin Bluetooth la căștile compatibile. Aceste informații sunt afișate într-un ecran Informații care afișează capacitatea de stocare a ceasului, numărul de melodii și de poze stocare direct pe ceas.
Din capturile de ecran prezentate de 9to5Mac mai reies și alte caracteristici ale ceasului, cum ar fi cele legate de accesibilitate (opțiunile disponibile sunt foarte asemănătoare celor de pe iPhone și iPad) și folosirea motorului ”taptic” pentru itinerariile din Hărți.
Apple Watch urmează să fie pus în vânzare de către Apple în luna martie a acestui an, prețul de pornire urmând a fi de 349$. Până atunci există șanse foarte mari ca aplicația pentru ceas să iasă la suprafață în iOS 8.2 și să ne dezvăluie și alte caracteristici, interfețele utilizator și alte elemente importante.