Google a lansat aplicația Classroom pentru elevii și profesorii care folosesc iPhone și iPad

În vara anului trecut, chiar înaintea începerii noului an școlar, compania Google a lansat serviciul Classroom pentru elevi și profesori care a avut deja destul succes în SUA. La jumătatea anului școlar, peste 30 de milioane de sarcini au fost îndeplinite în Classroom, iar Google ne spune că dacă acestea erau scrise pe hârtie și nu în aplicația Google Docs, atunci ar fi pavat drumul de la New York la Los Angeles în 57 de ani (atât i-ar fi luat unei imprimante să printeze toate aceste realizări).

Dată fiind popularitatea noului serviciu, cei de la Google s-au văzut nevoiți să facă următorul pas, lansând săptămâna aceasta aplicația Classromm pentru dispozitivele iPhone și iPad (precum și pentru cele cu Android), prin care dorește să ajute elevii și profesorii să țină legătura oriunde s-ar afla, să economisească hârtie și timp prețios. Cu această ocazie, Google mai lansează pentru profesori două funcționalități importante: o pagină cu sarcini în care să vadă rapid care au fost corectate și care nu, cine și-a făcut tema și cine nu, precum și opțiunea de a arhiva lecțiile pentru a nu mai apărea pe pagina principală și pentru a nici nu mai permite să fie editate.

Folosind noua aplicație, elevii și profesorii vor putea deopotrivă să captureze fotografii direct din pagina cu sarcini pentru a o atala unei teme. Ea este utilă mai ales în cadrul proiectelor unde este necesară atașarea de imagini, dar și în cazul în care i-ai uitat tema acasă și poți cere cuiva să îi facă o poză și să ți-o trimită (în cazul în care, desigur, câinele nu a mâncat tema…). Mai mult, utilizatorii aplicației vor putea atașa imagini, PDF-uri și chiar pagini web din alte aplicații în Classroom grație opțiunii de partajare incluse în meniul din iOS. O altă funcționalitate grozavă pentru aplicație este cea de salvare a unor teme pentru vizualizarea offline în cazul în care școala nu oferă internet Wi-Fi și nici planul tău nu îți oferă un trafic de date prea generos.

În rest, aplicația Google Classroom oferă aceeași funcționalitate precum versiunea web a acestui serviciu gratuit oferit de Google elevilor și studenților. Astfel, elevii vor putea trimite în timp real temele către profesori, iar aceștia le vor putea corecta și trimite notele în timp real elevilor (atenție părinți!). De asemenea, aplicația va păstra toate documentele organizate în Disc Google și va îmbunătăți comunicarea dintre elevi și profesori, permițând profesorilor, de exemplu, să facă diferite anunțuri și chiar să inițieze discuții instantaneu, iar elevilor să colaboreze între ei.

Google Classroom este disponibilă gratuit și necesită un cont Google pentru educație (ce nu poate fi creat momentan în România).

Google Classroom este un serviciu asemănător într-un fel iTunes U, pe care Apple îl oferă, de asemenea, gratuit, elevilor și profesorilor, dar care este disponibil și la noi în țară. Sincer să fiu aștept cu nerăbdare momentul în care vor ajunge și școlile de la noi să adopte astfel de tehnologii și să nu mai folosească metodele de învățare aplicate și pe vremea străbunicilor.

Aplicația Google Classroom este disponibilă în format universal pentru iPhone și iPad, fiind compatibilă doar cu acele dispozitive care rulează iOS 7.0 sau o versiune ulterioară. Dimensiunea aplicației este de 24,4 MB și poate fi descărcată chiar și de pe App Store România. Google Classroom a fost optimizată pentru iPhone 6 și iPhone 6 Plus.

  • Google Classroom pentru iPhone și iPad – Gratuit – Descarcă acum
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

Sugestii de articole

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,991FaniÎmi place
8,531CititoriConectați-vă
378CititoriConectați-vă
92AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente articole

iPad 8 este disponibil la precomandă în România – iată la ce pret

S-a dat startul precomenzilor pentru iPad 8 în România! În aceeași zi în care noul model de iPad accesibil a fost lansat în aproximativ...

Apple Watch Series 6 și Apple Watch SE sunt disponibile la precomandă în România – iată la ce pret

S-a dat startul precomenzilor pentru Apple Watch Series 6 și Apple Watch SE în România! În aceeași zi în care noile modele Apple Watch...

tvOS 14.2 beta 1 a fost lansat pentru Apple TV HD și Apple TV 4K

Apple a lansat tvOS 14.2 beta 1 pentru dezvoltatorii de aplicații. Noua versiune de prelansare a sistemului de operare pentru Apple TV sosește la...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.