Volkswagen a fost fără doar și poate unul dintre cei mai mari producători de autoturisme care nu s-au alăturat companiei Apple și proiectului CarPlay ce permite utilizatorilor să conecteze dispozitive iPhone la sistemele infotaiment ale autoturismelor pentru a accesa o versiune a iOS optimizată pentru mașină și condus. Din fericire, la aproape un an de disponibilitate a sistemului Apple pe piață, producătorul german a anunțat la Târgul de Electronică de la Las Vegas că până la sfârșitul acestui an va lansa primele autoturisme cu CarPlay. Alături de CarPlay, Volkswagen a anunțat că viitoarea versiune a sistemului său de infotainment va include și tehnologia Android Auto, adresată telefoanelor care rulează sistemul de operare Google,

În comunicatul de presă emis astăzi, cei de la Volkswagen anunță că sistemele Apple și Google vor sosi pe autoturismele echipate cu cea de-a doua generație a platformei infotainment modulară (MIB II). Aceste autoturisme vor începe să fie comercializate în 2015 pe piețele din America de Nord și din Europa, iar unul dintre modelele care va fi echipat cu MIB II va fi noul Volkswagen e-Golf.

connected_golf_4485

Momentan nu se știe cât va costa echiparea unui autoturism Volkswagen cu noul sistem de infotainment sau care vor fi toate modelele lansate în 2015 ce îl vor include.

Apple CarPlay este disponibil pe dispozitivele iPhone 5 (sau mai recente) care au instalat iOS 7.1 sau o versiune ulterioară și permite conectarea prin cablu a terminalelor la sistemele de infotainment ale autoturismelor. Prin conectare și accesarea CarPlay, utilizatorii vor primi o versiune a iOS optimizată, cu aplicații precum Mesaje, Muzică, Telefon și Hărți ce vor putea fi accesate chiar și în timpul condusului prin comenzi vocale oferite Siri sau prin atingeri pe ecranul tactil al unor sisteme multimedia din mașini.

- Reclamă -