Disponibilitatea Apple Pay va fi extinsă foarte curând și în Europa

1
78

Apple Pay este deja cel mai popular serviciu de plăți pentru mobil, dar și cel mai bun dintre toate variantele existente potrivit utilizatorilor care l-au testat. Lansat anul acesta de către Apple împreună cu iPhone 6 și iPhone 6 Plus, Apple Pay este, din păcate, disponibil doar în Statele Unite ale Americii sau, mai bine spus, doar pentru cei care au carduri emise de una dintre băncile partenere companiei Apple.

Dacă vă gândiți că va mai trece mult și bine până când Apple va decide să extindă disponibilitatea Apple Pay și în alte țări, atunci s-ar putea să vă înșelați. Potrivit unei oferte de muncă postate pe site-ul web propriu, Apple lucrează din greu pentru a extinde disponibilitatea serviciului și în alte țări, confirmând că el va ajunge mai devreme decât ne-am fi așteptat acum trei luni în țări din Europa, Orientul Mijlociu, India și Africa.

Persoana pe care Apple o caută pentru extinderea disponibilității Apple Pay urmează să lucreze împreună cu o echipă specializată care a fost deja formată în Londra și va avea sarcina de a facilita lansarea Apple Pay în numeroase alte țări prin purtarea de discuții cu companiile emițătoare de carduri, rețelele de plăți și comercianții din Europa.

Oferta de loc de muncă la Apple – care, apropo, a fost retrasă în doar câteva ore după ce a devenit mai publică decât trebuia – susține alte zvonuri din trecut potrivit cărora Apple va aduce cel mai probabil în 2015 serviciul de plăți în alte țări din afara SUA. Visa a declarat că lucrează cu Apple deja pentru a lansa Apple Pay în Europa în decursul anului 2015, iar Alibaba, celebra companie de comerț online, poartă de câteva săptămâni negocieri cu Apple pentru a oferi clienților săi din China soluția de plăți.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.