Windows 10 este cea mai recentă versiune a faimosului sistem de operare pentru computer, fiind prezentată de către Microsoft în toamnă. Deși această versiune nu a fost publicată încă pentru toată lumea, gigantul din Redmond a preluat exemplul bun al Apple așa că a lansat o versiune de testare publică a Windows 10 ce le permite utilizatorilor să instaleze sistemul de operare pe propriile computere, să se bucure de toate caracteristicile sale și să ajute Microsoft să îl îmbunătățească atât cât mai este nevoie până la lansarea de anul viitor.

Cum instalarea Windows pe Mac este posibilă de foarte multă vreme, iar Apple însăși a implementat software-ul Boot Camp pentru instalarea Windows și folosirea în paralel cu OS X, utilizatorii de Mac care sunt nerăbdători să vadă cum este noul Windows 10, îl vor putea descărca și instala fătă probleme pe propriile computere. Mai mult decât atât, pentru a instala Windows 10 Technical Preview pe propriul Mac nu trebuie să cheltui niciun sfanț (în funcție de metoda de instalare aleasă). Așa că, ce mai aștepți?

Cum să instalezi Windows 10 Technical Preview pe Mac

Boot Camp sau virtualizare – ce metodă să aleg?

Înainte de a instala Windows pe propriul computer Mac, va trebui să decizi asupra modului în care vrei să îl rulezi. În momentul de față există două metode: virtualizare – rularea sistemului de operare într-un mediu virtual, în interiorul OS X – sau pe o partiție de disc separată folosind Boot Camp – ca și un sistem de operare de sine stătător. Folosind metoda din urmă, pe care Apple o recomandă, vei putea transforma Mac-ul într-un computer capabil să ruleze două sisteme de operare: Mac și Windows, în mod nativ. Atunci când Mac-ul va rula Windows prin Boot Camp va deveni un PC cu Windows la fel ca și toate celelalte de pe piață. Singura mică problemă este că în acest caz va trebui să creezi un disc de inițializare separat (fie că este o partiție pe discul principal, fie că este un alt disc extern conectat la computer).

Software-ul de virtualizare este cu totul altceva, deoarece în loc să modifice partiția discului Mac-ului tău, va crea fișiere și rula OS X pentru a crea o exemplificare virtuală a unui PC. Dacă ceva nu funcționează așa cum trebuie – iar în cazul Windows 10 Technical Preview există toate șansele să se întâmple acest lucru – este mult mai simplu să elimini sau reinstalezi programul/sistemul de operare virtualizat decât dacă l-ai fi instalat pe o partiție separată.

De aceea, în cazul în care vrei să instalezi Windows 10 Technical Preview pe Mac, ți-aș recomanda să folosești un software de virtualizare (mai ales în cazul în care dorești doar să testezi noua versiune a sistemului de operare și nu să instalezi cine știe ce ori să lucrezi pe el). Pe lângă problema legată de metodele în sine mai intervine și problema dată de faptul că Boot Camp nu este momentan, în mod oficial, compatibil cu Windows 10, motiv pentru care driverele s-ar putea să nu se comporte cum te-ai aștepta. Desigur, odată ce Windows 10 va fi lansat în versiune publică, iar Apple va face software-ul compatibil cu această versiune a Windows, atunci îl vei putea instala fără probleme.

Cum recomandarea mea este să folosești un software de virtualizare, în acest tutorial voi exemplifica instalarea doar prin această metodă.

Descarcă software-ul de virtualizare

În cazul software-ului de virtualizare nu există o singură opțiune, iar pe Internet poți găsi o grămadă de soluții bune. Dintre acestea, poate că cele mai bune sunt Parallels Desktop și VMware Fusion, însă ambele sunt plătite.

Dacă nu ai deja un software de virtualizare instalat pe propriul Mac, atunci îți recomand să încerci soluția Oracle: VirtualBox. Este un instrument pentru virtualizare la fel ca și Fusion sau Parallels, însă are unicul avantaj de a fi oferit complet gratuit tuturor utilizatorilor. Desigur, există versiuni de încercare a Parallels Desktop și VMware Fusion, care îți vor permite să le folosești fără a plăti nimic două săptămâni sau o lună, însă VirtualBox nu este gratuit doar pentru 30 de zile, ci pentru toată durata de utilizare și nu te va obliga să scoți nimic din buzunar pentru a-l încerca. Așadar, dacă nici măcar nu-ți trece prin cap să plătești vreun leu pe un program, atunci poți încerca VirtualBox.

Cum îmi închipui deja că VirtualBox va fi ales de cei mai mulți dintre voi, voi merge mai departe cu exemplificarea modului de instalare a Windows 10 TP prin această metodă. Cu toate acestea, nu pot să nu vă spun că VMware Fusion și Parallels Desktop sunt mai bine finisate și performante decât soluția Oracle, iar dacă nu te deranjează să plătești câteva zeci de euro pentru a le instala, atunci nu ezita să o faci.

Creeză mașina virtuală prin VirtualBox

  1. Deschide VirtualBox de pe propriul computer;Captură de ecran din 2014.12.22 la 13.02.24
  2. Fă clic pe butonul New;
  3. Nume și sistem de operare: În câmpul Nume, introdu Windows 10 sau orice alt nume dorești pentru mașina ta virtuală. În câmpul Type, lasă Microsoft Windows, iar în câmpul Version fă clic și selectează Windows 8.1 (64 bit), deoarece programul nu include compatibilitate încă cu Windows 10. Captură de ecran din 2014.12.22 la 11.14.37
  4. Urmează o serie de configurări la care aș recomanda să lași totul la valorile implicite:
    1. Dimensiune memorie: fă clic pe continuă, întrucât recomandat este să aloci 2048 MB de RAM, iar această valoare este setată implicit.Captură de ecran din 2014.12.22 la 11.15.33
    2. Stocare pe hard disc fizic: pentru a virtualiza sistemul de opertare va trebui să aloci un spațiu pe disc. Înainte de asta, crează un hard disc virtual, selectând opțiunea VDI. Apoi, recomandat ar fi să aloci acest spațiu dinamic, adică să fie extins pe măsură ce începi să salvezi date pe Windows, în limita de spațiu alocat de tine. Fă clic pe Continuă, iar la pasul următor selectează locația de stocare a fișierului mașinii virtualizate și spațiul de stocare maxim alocat. Recomandat este să lași 25 de GB, dar poți mări sau reduce acest spațiu (în cazul opțiunii dinamice, aplicația nu va umple direct discul tău cu cei 25 de GB, ci doar pe măsură ce salvezi date). După configurarea dimensiunii fișierului, fă clic pe Create.
    3. Mașina va fi creată și listată în Managerul VirtualBox.

Descarcă Windows 10 Technical PreviewCaptură de ecran din 2014.12.22 la 10.42.57

După ce ai obținut software-ul de virtualizare, tot ce va trebui să faci este să obții fișierul ISO al Windows 10 technical Preview. În cazul în care te întrebi ce este un fișier ISO, trebuie să știi că este copia exactă a discului fizic de instalare a Windows. Poți obține acest disc ISO de pe site-ul Microsoft accesând [vc_button title=”acest link” target=”_self” color=”default” size=”size_small” href=”http://go.microsoft.com/fwlink/p/?LinkId=511176″].

În site-ul accesat va trebui să urmezi instrucțiunile de pe ecran pentru a putea descărca și instala o copie a Windows 10 (nu ne interesează nimic ce este legat de PC și instalarea de pe Windows deoarece vom folosi pe Mac un software de virtualizare care nu ne va afecta computerele indiferent de ce s-ar întâmpla cu sistemul de operare). Ceea ce trebuie să știi este că va trebui să te înrolezi în programul Windows Insider pentru a descărca și testa Windows 10. Înrolarea se face pe baza unui cont Microsoft, iar dacă ai deja o adresă de e-mail @live.com sau @hotmail.com ori un cont pentru OneDrive sau Xbox Live, atunci îl vei putea folosi pentru înregistrare. Ar fi recomandat să faci o legătură între contul Microsoft și un alt cont existent de e-mail (Yahoo, Gmail, iCloud, etc.) pentru a primi acolo mesajele Microsoft pentru verificare (mai ales dacă nu folosești prea des contul Microsoft).

Legat de linkurile de descărcare, recomand să le urmezi pe cele pentru limba engleză în versiunea Windows 10 pe 64 de biți, cu toate că spațiul este ocupat. Poți, însă, să alegi, o altă versiune (pe 32 de biți) sau într-o altă limbă decât engleza. De asemenea, ar fi recomandat să copiezi undeva cheia de produs care este afișată deasupra listei cu linkuri, astfel încât dacă va fi necesară să o ai mereu.

Instalează Windows 10 Technical Preview

După ce ai creat mașina virtualizată și descărcat Windows 10 pe propriul Mac, tot ce va trebui să faci este să urmezi pașii de mai jos:

  1. În aplicația VirtualBox, fă clic pe Start;Captură de ecran din 2014.12.22 la 11.17.00
  2. După ce ai făcut clic pe acest buton, aplicația îți va afișa o fereastră care te roagă să selectezi un fișier disc optic virtual sau un disc optic fizic pentru a putea inițializa noua mașină virtuală. Fă clic pe pictograma dosar și caută fișierul Windows Tehnical Preview ISO pe care l-ai descărcat. De regulă, acest fișier intră automat în dosarul Descărcări de pe OS X. După selectarea fișierului, fă clic pe Start.Captură de ecran din 2014.12.22 la 11.17.30
  3. Acum va începe procesul propriu zis de instalare a Windows și tot ce va trebui să faci este să urmezi pașii de pe ecran. Înainte de a te lăsa să te bucuri de configurarea și instalarea Windows, trebuie să îți mai spun încă ceva legat de procesul de instalare a Windows 10. După configurarea limbii, formatului de limbă și tastatură, va trebui să slectezi cum că dorești să instalezi Windows pe un disc nou și nu peste o versiune existentă (a doua opțiune din pagină), iar apoi să selectezi discul. Acesta trebuie să fie discul cu spațiu nealocat creat la configurarea mașinii virtuale. Selectează-l, fă clic pe Next și așteaptă câteva minute până când Windows se va instala.
  4. După instalare urmează pașii de pe ecran (va trebui să adaugi contul Microsoft și să aștepți instalarea aplicațiilor), apoi bucură-te de noul sistem de operare!

Windows 10 va putea fi folosit după instalare fără probleme exact ca și cum l-ai fi instalat pe un disc separat sau pe o partiție. Cu toate acestea, VirtualBox nu va oferi cine știe ce performanțe sau o rapiditate impresionantă de răspuns la comenzi, însă este suficient încât să te joci puțin cu noua versiune a Windows.Captură de ecran din 2014.12.22 la 12.22.04

Deși nu ar trebui să apară alte probleme, dacă întâmpini sau nu te descurci nu ezita să ne lași o întrebare.

 

Dacă aveți întrebări, neclarități sau doriți să propuneți un tutorial, lăsați un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.

2 COMENTARII

  1. nu imi merge unitate cd. imi spun sa inserez cd desi eu il am. nu imi apre niciun pop-up in care sa specific ca vreau sa il deschid in windows.

    • Windows este instalat prin Boot Camp pe Mac-ul tău sau nu (deci dorești să îl instalezi acum)? Dacă este instalat deja, încerci să repornești sistemul din Preferințe Sistem>Disc de inițializare>BootCamp / poți face o captură de ecran cu fereastra unde îți este solicitată inserarea CD-ului?

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.