Anul acesta compania Apple a surprins pe toți utilizatorii prin lansarea a două telefoane mult mai mari decât toate cele lansate până în acest moment pe piață. Având ecrane de 4,7 inchi și 5,5 inchi, iPhone 6, respectiv iPhone 6 Plus reprezintă cel mai mare salt în privința diagonalei ecranului iPhone făcut vreodată de către Apple, o companie care a crezut mult timp că 3,5 inchi sunt suficienți pentru un telefon. Deși anul acesta nu a lansat niciun model nou de iPhone cu ecran de 4 inchi, se pare că Apple nu a uitat complet de acele dispozitive, iar la anul intenționează să lanseze un nou model ”low-end” de iPhone care să păstreze dimensiunea ecranului specifică terminalelor lansate în 2012 și 2013. Sau cel puțin asta susține analistul american Timothy Arcuri de la Cowen and Company.

Într-o notă trimisă investitorilor în cursul acestei săptămâni, analistul le vorbește acestora despre lansarea unui nou model de iPhone cu ecran de 4 inchi în cursul anului 2015. Potrivit analistului, este posibil ca Apple să lanseze nu două, ci trei versiuni noi de iPhone anul viitor, cea mai nouă fiind un iPhone denumit generic iPhone 6s mini. Acest dispozitiv urmează să aibă diagonala ecranului iPhone 5s (4 inchi), dar un design diferit, mult mai apropriat de cel al iPhone 6 și iPhone 6 Plus. Mai mult, pentru a-i fi menținut un preț cât mai scăzut, noul dispozitiv Apple cu ecran de 4 inchi urmează să aibă implementate componente mai ieftine furnizate de Qualcomm (probabil componente care au fost folosite și pe modelele mai vechi de iPhone).

La final, Arcuri vorbește investitorilor despre lansarea unui iPad cu ecran de 12,9 inchi în primăvară (punând această informație pe seama furnizorilor companiei Apple). El se așteaptă de la acest iPad să ajute la revigorarea vânzărilor de tablete Apple în condițiile în care compania ar putea comercializa între 15 și 20 de milioane de iPad-uri ”Pro” în anul ce urmează.

Revenind puțin la informația legată de lansarea unui nou model de iPhone cu ecran de 4 inchi, aceasta susține un zvon apărut săptămânile trecute din Asia. Pe atunci aflam de la ”surse apropriate companiei Apple” că în 2015 vom vedea un nou dispozitiv cu ecran de 4 inchi. Deși informația inițială capătă puțină credibilitate acum, eu tind încă să cred că 2015 nu ne va aduce neapărat un iPhone nou și mai ieftin cu ecran de 4 inchi, ci doar un iPhone 5s care va substitui în gama iPhone actualul iPhone 5c de 8GB. Desigur, este posibil să mă înșel, dar consider că în momentul de față Apple își poate schimba oricând și în orice direcție planurile legate de lansarea unor noi modele de iPhone.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.