A venit din nou acea perioadă din lună când compania Facebook își actualizează simultan aproape toate aplicațiile pe care le are pe App Store pentru a implementa o serie de modificări pe care dorește să le mențină secrete. Încă de la începutul acestei săptămâni compania americană a început să actualizeze aplicațiile sale principale – mai puțin Instagram – începând cu Facebook Pages Manager și încheind de dimineață cu Facebook Messenger.

Fiecare dintre cele trei aplicații Facebook au primit actualizări care ar trebui să ofere corecturi de probleme și îmbunătățiri pentru performanțe – conform descrierilor -, dar și probabil o serie de modificări sau chiar funcționalități noi despre care, însă, compania americană nu ne spune ca de obicei nimic. De fapt, descrierea aplicației principale – Facebook – afișează același mesaj stupid în notițele lansării de pe App Store în care utilizatorii sunt anunțați cât de frecvent va fi actualiuzată aplicația, că nu vor fi anunțate noutățile și că ar fi bine să activeze descărcările automate.

Actualizarea la versiunile 19.0, 11.0 și 16.2 ale Facebook, Facebook Pages Manager, respectiv Facebook Messenger poate fi efectuată pe App Store din secțiunea Updates sau urmând linkurile directe către magazin de mai jos:

  • Facebook pentru iPhone și iPad – Gratuit – Descarcă acum
  • Facebook Pages Manager pentru iPhone  și iPad – Gratuit – Descarcă acum
  • Facebook Messenger pentru iPhone și iPad – Gratuit – Descarcă acum 

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.