Apple a anunțat luni dimineața că susține cauza fundației (RED) de luptă împotriva SIDA și de Ziua Mondială Anti-SIDA atât prin App Store, cât și prin magazinele sale care vor dona o parte din profitul obținut din vânzări pentru a susține această cauză nobilă. Nu mai puțin de 25 de aplicații disponibile pe App Store au fost actualizate de aseară și până acum primind conținut nou și exclusiv pe care utilizatorii îl vor putea cumpăra donând în acest fel întreaga sumă către Fondul Global de Luptă Impotriva SIDA.Iar în zilele de 28 noiembrie și 1 decembrie, Apple a anunțat că va dona o parte dintre încasările magazinelor online și en detail.

[pull_quote_center](RED) și comunitatea mondială a sănătății au făcut un pas decisiv în lupta de combatere a SIDA în Africa. Pentru prima dată în peste 30 de ani, sunt foarte aproape să atingă obiectivul ca o întreagă generație să se nască fără a fi afectată de această boală. Achizițiile pe care le faci prin Aplicații pentru cauza (RED) pot crea un impact de durată asupra viitorului a milioane de oameni.[/pull_quote_center]

În ceea ce privește App Store, următoarele aplicații au fost actualizate pentru cauza (RED):  Angry Birds, Bubble Witch 2 Saga, CSR Racing, Clash of Clans, Clear, Cut the Rope 2, Despicable Me: Minion Rush, Djay 2, FarmVille 2, FIFA 15 Ultimate Team, Frozen Free Fall, GarageBand, Kim Kardashian: Hollywood, Kitchen Stories RecipesHeads Up, The Human Body, Monument Valley, Over, Paper by FiftyThree, Puzzle & Dragons, Rayman Fiesta Run, Star Walk 2, Sims FreePlay, Threes! și Toca Town. Prin actualizările primite de aceste aplicații în ultimele ore, de astăzi, 24 noiembrie, și până pe 7 decembrie, efectuarea unor achiziții din cadrul lor sau chiar cumpărarea lor va duce la donarea a 100% din suma cheltuită de tine pentru Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei. Toate actualizările introduc conținut nou disponibil sub forma unei cumpărături pe care o poți face din aplicație asatfel încât nu doar să te bucuri de o funcționalitate mai extinsă, ci și de faptul că ai luptat pentru o cauză nobilă. Trebuie menționat că tot conținutul disponibil acum în aplicații va fi retras pe 7 decembrie, iar numai utilizatorii care l-au cumpărat vor putea să mai beneficieze de el și după acea dată.

Singura aplicație Apple care a fost actualizată pentru campania (RED) este GarageBand, iar ea oferă acum pachetul de bucle (GarageBand)RED ce include o colecție exclusivă de 300 de bucle interpretate la chitară, bas, sintetizator și tobe, acoperind o varietate de genuri muzicale. La fel ca și în cazul celorlaltor aplicații, pictograma GarageBand a fost actualizată pentru a reflecta imaginea fundației RED.

Vineri,  pe 28 noiembrie, consumatorii Apple din Statele Unite ale Americii vor primi cu ocazia Black Friday un card cadou iTunes (RED) la achiziționarea anumitor produse Apple din valoarea cărora compania americană va dona o mică parte către Fondul Global de Luptă împotriva SIDA. Iar luni, pe 1 decembrie, Apple va dona o parte din fiecare vânzare făcută în magazinele online și en detail către același Fond Global de Luptă Împotriva SIDA.Captură de ecran din 2014.11.24 la 07.00.52

Apple colaborează de mai mulți ani cu fundația RED în lupta pentru o Generație fără SIDA prin crearea produselor (Product)RED. Astfel, un procent din venitul obținut de compania americană din vânzarea acestor produse este destinat Fondului Mondial Global pentru a finanța programele de combatere a SIDA din Africa. Apple a contribuit până acum cu peste 75 de milioane de dolari la Fondul de Combatere a SIDA, fiecare client care cumpără iPod (Product)RED sau un accesoriu pentru iPhone sau iPad (Product)RED contribuind la campanie.

Ziua Mondială de Luptă Împotriva SIDA are loc pe 1 decembrie.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.