In acelasi moment in care Apple incerca sa atraga atentia lumii cu lansarea OS X Yosemite Golden Master candidat 1.0 si a OS X Yosemite beta public 4, compania Microsoft facea un anunt cat se poate de important pentru o buna parte dintre posesorii de computere din intreaga lume. O noua generatie a celui mai popular sistem de operare de pe glob a fost prezentata pe scurt de compania din Redmond pentru utilizatorii din organizatii aseara la San Francisco.
Sarind peste Windows 9 deoarece a considerat ca noua generatie a sistemului de operare este “prea buna” pentru a avea aceasta cifra, Microsoft vine cu Windows 10, care imprumuta cate putin de la Windows 8 si de la Windows 7, facand sistemul mai atractiv pentru o gama mai variata de consumatori. Daca de la Windows 8, noul Windows 10 imprumuta cunoscutele live title-uri, de la Windows 7 imprumuta cateva functii si elemente de design.
Meniul de Start si bara de sarcini, doua dintre elementele cu care sunt obisnuiti toti utilizatorii de Windows, sunt din nou puse in centrul sistemului de operare intr-o incercare a oamenilor din Redmond de a face din nou sistemul de operare mai familiar si mai productiv. Windows 8, de exemplu, a venit initial fara un meniu de Start ceea ce a cauzat un val imens de critici din partea utilizatorilor. Acum, in Windows 10 noul meniu de Start ofera acces la functii si fisiere pe care utilizatorul le foloseste cel mai mult, dar include si o sectiune personalizabila cu aplicatiile favorite, programe, oameni si site-uri web (aranjate in interfata “Metro”) pe care sa le poti accesa mult mai usor.
O alta noutate importanta pe care Windows 10 o va aduce sunt imbunatatirile pentru lucrul simultan cu mai multe aplicatii. Mai exact, un format de cadran va permite utilizatorilor sa aranjeze pe ecran pana la patru aplicatii care sa ruleze simultan pe un singur ecran. Mai mult decat atat, Windows va afisa utilizatorilor si alte aplicatii si programe care ruleaza si pot fi redimensionate pentru a lucra pe un singur ecran, iar in cazul in care exista spatii neocupate vor fi facute sugestii din randul aplicatiilor pe care le ai deschise. In ceea ce priveste aplicatiile de pe Windows Store, ele se vor deschide acum in acelasi format ca si aplicatiile pentru desktop, oferindu-ne posibilitatea de a le redimensiona, maximiza, minimiza sau inchide printr-un singur clic.
Windows 10 se mai lauda cu un nou buton de vizualizare a sarcinilor care va fi situat pe bara de sarcini si va permite utilizatorului sa vada rapid toate aplicatiile si fosierele deschise putand sa le deschida mai rapid. La final, o alta noutate majora pe care o primesc utilizatorii odata cu Windows 10 sunt desktopurile multiple, sistemul de operare permitand, la fel ca si OS X, sa creezi mai multe desktopuri pentru a-ti organiza mai bine munca.
Windows 10 va fi disponibil pe o gama variata de dispozitive, de la mobile, console (Xbox) si pana la PC-uri, Mac-urile numarandu-se desigur printre acestea. Desi va fi optimizat pentru ecranul fiecarui dispozitiv compatibil, Windows 10 va functiona la fel atat pe mobil, cat si pe consola sau PC.
Data lansarii Windows 10 nu a fost anuntata de catre Microsoft, insa cei dijn Redmond isi doresc sa aduca versiunea finala a sistemului de operare in mainile utilizatorilor in toamna anului viitor. Trebuie mentionat ca miercuri va fi lansat un program Windows Insider care va permite unot utilizatori sa testeze pe computere si laptopuri Windows 10. Mai multe dintre functiile noi ale sistemului de operare vor fi anuntate de Microsoft in primavara lui 2015.
Windows 10 este o incercare prin care Microsoft doreste sa se aproprie mai mult de functionalitatea oferita de OS X si sa atraga utilizatorii care inca ruleaza in numar foarte mare versiuni vechi cum ar fi Windows XP catre cele mai recente versiuni. In functie de pretul actualizarii la Windows 10, ramane de vazut cati dintre utilizatori vor face trecerea la aceasta noua versiune si daca ea va depasi rata de adoptie de numai 11 procente atinsa in aprilie de Windows 8 si 8.1.