Orice actualizare primita de iOS este recomandata tuturor posesorilor de iPhone, iPad si iPod touch compatibile cu versiunea lansata de catre Apple. In incercarea de a face iOS compatibil cu cat mai multe dispozitive, compania americana ofera in fiecare an accesul la versiuni majore chiar si utilizatorilor care au dispozitive ce nu se mai comercializeaza, deci au fost lansate in urma cu 3 ani. Anul acesta in cauza sunt iPad 2 si iPhone 4s (insa si, partial, alte dispozitive care au cipul A5, cum ar fi iPod touch 5, iPad mini si iPad 3), aceste doua modele avand un hardware destul de depasit.
Ieri va prezentam o serie de videoclipuri in care ni se arata cum ruleaza iOS 8 pe toate dispozitivele susmentionate, accentul fiind pus pe iPhone 4s. Chiar daca iOS 8 nu ar trebui sa vina cu un consum mult mai mare de resurse decat iOS 7, de exemplu, performantele tuturor dispozitivelor de generatie anterioara vor scadea, iar cei de la Ars Techinca ne ofera un bun exemplu in cazul iPhone 4s. Desi iOS 8 ruleaza decent pe iPhone 4s (categoric nu ca iOS 7 pe iPhone 4), exista cateva probleme care ar putea tine departe utilizatorii acestor dispozitive de actualizare.
Dupa cum se poate observa in tabelul de mai sus, iPhone 4s cu iOS 8 raspunde comenzilor mai incet in toate testele facute decat in iOS 7. Safari, spre exemplu, se deschide cu de pana la de doua ori mai incet in iOS 8 decat o facea in iOS 7.1.2, insa este si singura dintre aplicatii unde avem performante atat de scazute. In cazul celorlalte aplicatii testate avem intarzieri in iOS 8 fata de iOS 7 cu cateva sutimi de secunda, deci in cele mai multe cazuri nu le veti sesiza. Diferenta importanta este in cazul procesului de initializare a dispozitivului, acesta fiind mai lung cu trei secunde in iOS 8 decat in iOS 7.
Situatia poate sta similar sau mai rau in cazul iPad 2, iar daca nu esti multumit de modul in care aceste dispozitive se misca in iOS 7.x, atunci cu siguranta nu vei fi multumit de ele nici in iOS 8 si ar trebui sa eviti actualizarea.
- Citeste si: iOS 8 – iata tot ce aduce nou
Merita adaugat si faptul ca nu toate functiile iOS 8 sunt compatibile cu iPhone 4s, asa ca imbunatatirile grafice pentru aplicatii, Continuitatea sau sistemul QuickType nu vor functiona pe acest dispozitiv, cu toate ca noile functii din aplicatii sau extensiile vor fi disponibile pe toate terminalele.
La final, va spun ca in urmatoarele luni Apple va lansa numeroase actualizari pentru iOS prin care va imbunatati performantele si dispozitivelor iPhone 4s sau iPad 2, asa ca puteti astepta pana atunci daca nu sunteti atat de nerabdatori sa aveti cele mai noi tehnologii pe propriul dispoziotive. Retineti ca odata ce ati facut actualizarea la iOS 8 nu veti mai putea reveni la o versiune a iOS anterioara.