Apple va prezenta rezultatele financiare pentru trimestrul 3 al anului fiscal 2014 pe 20 octombrie

0
140

Astazi se incheie anul fiscal in Statele Unite ale Americii, iar cu acest prilej compania americana Apple a anuntat data la care noi vom putea afla realizarile economice ale ei pe ultimul trimestru fiscal din SUA si implicit ne vom putea face o imagine asupra evolutiei companiei si a produselor sale din 2014. Potrivit celor din Cupertino, pe data de 20 octombrie va fi organizata o binecunoscuta teleconferinta in cadrul careia ei ne vor prezenta toate realizarile fiscale pe trimestrul 3 al anului fiscal 2014 (trimestrul 4 in SUA).

Inainte cu o jumatate de ora ca aceasta conferinta sa inceapa, urmand o traditie binecunoscuta, compania Apple va publica un comunicat de presa prin intermediul caruia va anunta toate rezultatele financiare ce urmeaza sa fie discutate mai pe larg de directorul general al companiei, Tim Cook, si directorul economic, Luca Maesri. Teleconferinta va incepe luni la ora 24:00 (ora Romaniei) in ziua de 20 octombrie (sau, mai bine zis la ora 12:00 noaptea pe 21 octombrie) si va dura aproximativ o ora, putand fi ascultata de catre oricine.

Trimestrul fiscal 3 acopera lunile iulie, august si septembrie, deci rezultatele financiare ale companiei vor reflecta si vanzarile record de dispozitive iPhone 6 si iPhone 6 Plus. Cei din Cupertino au anuntat deja ca au vandut nu mai putin de 10 milioane de unitati iPhone 6 si 6 Plus in primele 72 de ore de disponibilitate in 10 tari. Pe 20 octombrie, insa, ar trebui sa aflam vanzarile de iPhone 6 cel putin pana la sfarsitul lunii septembrie, chiar daca Apple nu va diviza totalul intre noile si vechile modele de iPhone sau intre iPhone 6 si iPhone 6 Plus.

In cadrul teleconferintei de prezentare a rezultatelor financiare pe trimestrul fiscal anterior, Apple a previzionat ca va avea in trimestrul incheiat la 30 septembrie vanzari cuprinse intre 37 si 40 de miliarde de dolari, o marja bruta cuprinsa intre 37% si 38%, cheltuieli cu operatiuni cuprinse intre 4,75 miliarde de dolari si 4,85 miliarde de dolari si alte venituri / cheltuieli de 250 milioane de dolari.

Vanzarile anuale de iPhone ar putea inregistra o noua crestere, la fel si vanzarile de Mac, insa nu acelasi lucru il putem spune despre iPad. Vanzarile de tablete Apple ar putea sa scada din nou in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care tableta a inregistrat scaderi anuale de vanzari consecutive in ultimele doua trimestre fiscale.

Pe 20 octombrie/21 octombrie va asteptam, asadar, pe iTutorial.ro pentru a afla rezultatele financiare ale Apple de pe trimestrul fiscal 3 al anului 2014, dar si noutatile discutate in cadrul teleconferintei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.