In ultimele zeci de ore un imens scandal a impanzit internetul dupa ce au aparut o serie de imagini care ne prezentau terminale iPhone 6 Plus indoite chiar in buzunarele utilizatorilor. S-a demonstrat ca, spre deosebire de iPhone 6, noul iPhone cu ecran de 5,5 inch se poate indoi destul de usor aplicand si doar forta mainilor, iar astfel au aparut sute de glume pe acest subiect, dar si multi utilizatori s-au revoltat.

Ca urmare a numeroaselor intrebari, legitime, pe care si le pun consumatorii, un purtator de cuvant al Apple a oferit un raspuns jurnalistilor CNBC prin care ne anunta ca noile iPhone-uri includ insertii de otel si titan pentru a intari zonele carcasei supuse celui mai mult “stres” si ca ele folosesc “cea mai puternica sticla din industrie”. Tot acesta a adaugat ca problema indoirilor este una izolata si nu atat de raspandita precum s-a spus in media, intrucat pana acum numai 9 consumatori s-au plans de faptul ca terminalele lor s-au indoit.

Acest purtator de cuvant a incheiat prin a spune jurnalistilor ca atat iPhone 6 cat si iPhone 6 Plus intrunesc sau depasesc toate testele de rezistenta si durabilitate, iar cazurile in care iPhone 6 Plus se indoaie in conditii de utilizare normala sunt “extrem de rare”. Apple nu sunt singurii care ne spun ca iPhone 6 si iPhone 6 Plus sunt cele mai rezistente iPhone-uri de pana acum, o companie de asigurari demonstrand acelasi lucru intr-un test recent.

Adevarul este ca doar 9 consumatori s-au plans pana acum companiei Apple ca terminalele lor s-au strambat intrucat 1. noile iPhone-uri sunt disponibile pe piata de 6 zile si 2. nu foarte multi isi permit sa testeze problema pentru a vedea daca terminalul lor se va indoi la aplicarea unei forte mai mari asupra carcasei. Nimeni nu poate nega, asadar, existenta unei probleme evidente, insa ea nu este pe atat de mare pe cat s-a prezentat in ultimele zile de diverse publicatii sau bloguri.

Oricum, in cazul in care un iPhone 6 sau iPhone 6 Plus se indoaie in buzunar, Apple a declarat deja ca le va inlocui pe baza garantiei fara nici cea mai mica problema. Nu cred, insa, ca un lot viitor de dispozitive va fi mai rezistent in fata unor teste la indoire asemanatoare si asta deoarece este foarte greu ca produci terminale din aluminiu, atat de subtiri precum iPhone 6, fara a avea carcase cu puncte slabe (generate, de exemplu, de adanciturile din zonele pentru orificiile butoanelor / sertarelor SIM si nu numai).

1 COMENTARIU

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.