Perioada Sarbatorilor din an este cea mai importanta pentru Apple (si cam orice alta companie din industrie) in conditiile in care consumul inregistreaza o crestere semnificativa. Desi foarte multi oameni din intreaga lume isi doresc sa gaseasca sub brad in dimineata zilei de 25 decembrie un iWatch, s-ar putea ca Mosul sa nu aiba de unde sa il procure.

Ieri am aflat ca iWatch va fi prezentat in cadrul evenimentului Apple de pe 9 septembrie, insa intre conferinta de prezentare si lansarea oficiala va mai trece mult timp, scrie Re/code. Citand surse care cunosc planurile companiei Apple, site-ul tehnologic adauga pe langa cele spuse ieri, ca noul dispozitiv inteligent si revolutionar al companiei americane nu va ajunge pe piata pana la inceputul anului viitor.

Distanta uriasa de timp dintre momentul prezentarii si momentul lansarii dispozitivului nu ar trebui sa ne surprinda. Uitandu-ne in trecut, primele modele de iPhone si iPad au fost lansate fiecare la cateva luni dupa ce au fost prezentate de catre Apple, perioada reducandu-se simtitor in anii urmatori. Acum am putea asista la acelasi lucru intrucat vorbim despre un produs complet nou, revolutionar din unele puncte de vedere, pe care Apple nu l-a mai comercializat si pe care nici nu si-ar dori ca noi sa il putem vedea inaintea lansarii. De regula o distanta atat de mare este data mai ales de faptul ca productia ceasului nu a inceput inca si nici nu va incepe pana la dezvelirea produsului intrucat furnizorii ar avea grija sa ni-l prezinte bucata cu bucata (vezi iPhone 6).

Re/code nu sunt nici singurii care ne spun ca iWatch va fi prezentat pe 9 septembrie, in cadrul unei conferinte confirmata de Apple insasi, insa nici primii care ne spun ca dispozitivul nu va sosi pe piata pana in 2015. Lansarea produsului dupa Sarbatori ar putea sa afecteze vanzarile lui, insa popularitatea va ramane oricum foarte mare.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.