Dupa ce am aflat ca iPhone 6 va fi prezentat de catre Apple pe data de 9 septembrie, astazi aflam cateva detalii noi in legatura cu lansarea dispozitivului si productia sa.

Pentru inceput vorbim despre faptul ca Takorn Tantasith, secretar general in comisia nationala pentru telecomunicatii si radiodifuziune din Thailanda a anuntat la inceputul acestei saptamani ca Apple a primit aprobarea de a comercializa doua modele noi de iPhone in aceasta tara, scrie Manager Online. Secretarul a postat, de asemenea, si pe contul persoal de Twitter, un mesaj de confirmare a faptului ca iPhone 6 poate fi comercializat in Regatul Thailandei.

Potrivit informatiilor disponibile pana in momentul de fata, Apple ar fi depus o solicitare de aprobare a doua modele noi de iPhone cu numerele de model A1586 si A1524 pe data de 5 august, primind aprobarea 4 zile mai tarziu din partea oficialitatilor thailandeze. Legislatia locala a Thailandei prevede ca aceste aprobari sa fie anuntate public, insa deocamdata nu au fost oferite mai multe detalii in legatura cu terminalele aprobate.

Cat se poate de interesant este momentul in care Apple face aceste solicitari (presupunand ca Thailanda nu este prima sau singura tara in care Apple a solicitat aprobarea comercializarii unor dispozitive ce vor fi puse in vanzare peste o luna si jumatate). In ultimii ani, Thailanda, la fel ca si Romania, de altfel, a facut parte din al doilea val de lansari pentru iPhone, ce a fost stabilit cu aproximativ o luna si jumatate mai tarziu decat primul val. In aceste conditii, Apple trimitea catre institutiile locale cereri pentru aprobare cu aproximativ o luna de zile inainte de a comercializa terminalele. Ori schimbarea de acum nu ne poate demonstra decat ca, in conditiile in care data de 9 septembrie este una valida, mult mai multe tari vor face parte din primul val de lansari al iPhone 6 – ce urmeaza sa aibă loc pe 19 septembrie. Un alt aspect pe care trebuie sa il notam este legat de numerele de model. Acestea ne indica fie faptul ca a fost aprobata comercializarea celor doua modele de iPhone (cu ecrane de 4,7 inch si 5,5 inch), fie ca a fost aprobata comercializarea unui singur model care va fi disponibil in mai multe versiuni pentru a fi compatibil cu toate retelele celulare locale din Thailanda.

Actualizare 15 august: Apple s-a aratat extrem de nemultumita de faptul ca institutia thailandeza a dezvaluit informatiile confidentiale despre viitorul terminal, scrie ziarul local Thai Rath. Un oficial al americanilor a declarat ca viitorul dispozitiv s-ar putea nici macar sa nu fie denumit “iPhone 6”, anuntand institutia din Regatul Thailandez ca astfel de practici nu sunt permise de Apple. In replica, secretarul general al institutiei, cel care a si facut dezvaluirea pe Twitter, a declarat ca Apple are dreptul legat de a penaliza Thailanda pentru facerea publica a acestor informatii, insa legislatia locala prevede clar faptul ca astfel de aprobari trebuiesc anuntate in mod public. Mai mult decat atat, cei de la Apple sunt anuntati ca informatiile confidentiale nu au fost dezvaluite. In aceste conditii, ramane de vazut ce se va intampla in continuare cu Thailanda si denumirea oficiala a iPhone 6.

Trecand din Thailanda doua granite pana in China, aflam o noua stire a carei valoare de adevar este incerta. In conditiile in care ni s-a spus in repetate randuri faptul ca productia versiunii de 4,7 inch a iPhone 6 a inceput inca din iulie, un jurnalist chinez vine si ne spune ca, potrivit unor surse din interiorul fabricilor partenere Apple, productia terminalului va incepe abia in zilele care urmeaza. El sustine ca la o fabrica a Foxconn au fost produse pana in momentul de fata un numar restrans de terminale pentru ca cei de la Apple sa se asigure ca toate standardele de calitate sunt intrunite si ca nu exista niciun fel de problema. Aceasta productie de testare urmeaza sa se incheie cat de curand, asa ca productia in masa ar trebui sa urmeze in zilele ce urmeaza.

In legatura cu aceasta din urma informatie, pot sa va spun ca ea trebuie privita cu un oarecare scepticism. Nu doar ca numeroase publicatii au sugerat in trecut faptul ca productia iPhone 6 a inceput de cateva saptamani, ci si aparitia a numeroase componente reale a terminalului sunt indicatori cat se poate de logici ai faptului ca productia in masa a terminalului (sau macar a unuia dintre modele) a inceput deja.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.