In cursul serii de luni, 4 august, compania Apple a lansat, alaturi de iOS 8 beta 5, cea de-a cincea versiune beta a OS X Yosemite. Prezentat in cadrul evenimentului special de luni, 2 iunie, OS X 10.10 Yosemite este cea mai recenta versiune majora a sistemului de operare pentru Mac-uri, fiind disponibila momentan numai pentru dezvoltatorii de aplicatii pentru OS X si membrii echipei AppleSeed. OS X Yosemite Developer Preview 5 vine la o distanta de 2 saptamani de al patrulea Developer Preview si la mai bine de o luna distanta de prima versiune beta a OS X Yosemite.
Cea de-a cincea versiune beta a OS X 10.10 are build-ul 14A314h si ofera dezvoltatorilor de aplicatii o stabilitate mai buna, imbunatatiri in privinta performantelor, corecturi de probleme si mici retusuri ale unor elemeente de design. Asa cum era de asteptat, noua versiune inlatura o parte dintre problemele pe care le avea OS X Yosemite Developer Preview 4, insa este departe de a fi considerata o versiune stabila (trebuie sa tinem cont de faptul ca 10.10 este o actualizare importanta atat pe partea de design cat si de functionare a sistemului de operare OS X, iar lansarea versiunii finale este programata abia in toamna, deci dezvoltatorii de la Apple vor avea timp berechet sa inlature toate problemele semnalate de catre cei care testeaza versiunile beta ale Yosemite). O lista detaliata cu toate noutatile pe care le aduce OS X Yosemite Developer Preview 5 este disponibila mai jos.
Pentru a face actualizarea la cea mai recenta versiune beta a OS X va trebui sa accesati fie sistemul Actualizare software al OS X, fie sa o descarcati de pe portalul Apple dedicat dezvoltatorilor si sa o instalati manual pe propriul computer Mac. Actualizarea este recomandata tuturor celor care au descarcat OS X Yosemite Developer Preview 4 nu doar pentru imbunatatirile aduse, ci si pentru faptul ca acea versiune beta are o data de expirare de la care vor fi blocate toate Mac-urile. OS X Yosemite este oferit de catre Apple atat dezvoltatorilor de aplicatii, cat si utilizatorilor obisnuiti care se pot inrola gratuit in programul AppleSeed.
De la lansarea OS X Yosemite Developer Preview 4 si pana acum, Apple a lansat si prima versiune beta a OS X Yosemite pentru utilizatorii inscrisi gratuit in programul AppleSeed. In cazul in care va numarati printre acestia, trebuie sa stiti ca nu puteti face nicio actualizare intrucat versiunea testata de utilizatori difera de cea a utilizatorilor, iar actualizarile vin separat. Daca doriti sa descarcati OS X Yosemite beta pe propriul Mac, o puteti face, un tutorial fiind disponibil la adresa:
Apple a lansat, de asemenea, noi versiuni beta pentru Xcode 6, Apple Configurator si OS X Server, ele putand fi, de asemenea, descarcate de catre dezvoltatorii de aplicatii interesati.
OS X 10.10 Yosemite Developer Preview 5 – toate noutatile
- In legatura cu Xcode 6 beta 5, Apple a facut numeroase imbunatatiri legate de limbajul de programare Swift;
Beta 5: The "swift" command line tool is updated for easier scripting, and ranges have been significantly updated. http://t.co/hc69F9G1r3
— Swift Language (@SwiftLang) August 4, 2014
- Aplicatia Calculator este mai translucida decat pana acum;
- Panoul Preferinte sistem a fost modificat usor;
- Meniurile popup pentru controlul volumului, al luminozitatii ecranului si dictarii au fost schimbate usor;
- Versiunea 8.0 a Safari include acum optiunea afisarii adreselor URL intregi;
- Launchpad afiseaza o noua bara de progres pentru descarcari;
- A fost modificata culoarea textului pentru Calculator in widget-ul din centrul de notificari;
- Efectul de umbra din Spotlight a fost imbunatatit.
Daca ai descoperit si alte noutati in OS X 10.10 Yosemite Developer Preview 5, te rugam sa ne trimiti un mesaj la office@itutorial.ro.