RCS&RDS este o companie recunoscuta in Romania pentru tarifele mici practicate pentru serviciile de cablu si telefonie. Pentru ca reteaua mobila a operatorului nu are chiar cea mai buna acoperire, iar abonatii operatorului ma inteleg cel mai bine, inca din luna aprilie compania RCS&RDS a incheiat un acord cu operatorul Vodafone Romania pentru extinderea acoperirii serviciilor de telefonie si internet mobil prin lansarea unui serviciu de “roaming national” (nu stiu cine poate explica acest termen). Serviciul a fost activat zilele trecute, iar astazi compania RCS&RDS a facut anuntul oficial si cateva clarificari.
In baza acordului de roaming national incheiat cu Vodafone, RCS&RDS va extinde acoperirea pentru serviciile de internet si telefonie mobila oferite clientilor din reteaua proprie. Astfel, in zonele in care RCS&RDS nu are acoperire, clientii operatorului vor avea acces gratuit la reteaua Vodafone Romania. Totul vine si cu o serie de restrictii. Mai exact, serviciul va fi disponibil numai pana la data de 30 septembrie 2014 si ofera doar 100 MB/luna gratuit pentru internet mobil in roaming national, in cadrul serviciilor de telefonie mobila si date mobile ale companiei.
Potrivit celor de la RCS&RDS, de noul serviciu vor beneficia clientii care au abonamente de telefonie mobila Digi Mobil care includ internet mobil si au activata optiunea Date Mobile in roaming pe telefon. De pe iPhone, optiunea de activeaza din Configurari>Conexiune celulara>Roaming de date.
Noul serviciu al celor de la RCS&RDS va fi oferit numai pana pe 30.09.2014, cate 100 MB in roaming national fiind oferiti gratuit si suplimentar, fata de traficul inclus in abonament, in fiecare luna utilizatorilor pana la acea data. La consumarea celor 100 MB, accesul la roamingul national va fi restrictionat.
Avand in vedere faptul ca acordul incheiat de catre operatorul RCS&RDS cu Vodafone Romania pentru a furniza clientilor din reteaua proprie acoperire extinsa este pe 2 ani, ar fi interesant sa aflam si de ce acest serviciu va fi oferit doar pana la 30 septembrie, sau ce se va intampla de la acea data. 100 MB mi se pare mult prea putin pentru orice utilizator si nu cred ca va determina pe cineva sa treaca in reteaua operatorului roman, mai ales daca in zona in care locuieste nu este semnal in reteaua Digi Mobil.