La inceputul acestei saptamani un site web italian prezenta lumii intregi o imagine de o calitate relativ buna cu un prototip fizic al presupusului iPhone 6, creat si folosit de un producator de accesorii pentru a concepe carcase de protectie compatibile cu viitorul terminal. Acelasi site vine cu o noua serie de imagini in care compara prototipul, realizat din materiale ceva mai bune din punct de vedere calitativ decat alte prototipuri pe care le-am vazut pana acum, cu doua dintre cele mai dorite telefoane inteligente ale momentului.
In prima serie de imagini este comparat un model (a se citi macheta) de prezentare a Samsung Galaxy S5 cu macheta iPhone 6, demonstrandu-ne ca dispozitivul Apple va avea dimensiuni similare cu cele ale celei mai recente “nave amiral” a Samsung. Lansat in aprilie, Samsung Galaxy S5 are un ecran cu o diagonala de 5,1 inch si o grosime a carcasei de 8,1 mm. In comparatie cu prototipul iPhone 6, ce nu a fost masurat, Samsung este mai mare si mai (mult mai) gros. Se zvoneste ca iPhone 6 va avea o grosime a carcasei de aproximativ 6 mm, fiind cu mult mai subtire chiar si decat actualul iPhone 5s (7,6 mm).
Clipul video de mai jos a fost publicat de acelasi site si ne prezinta o diaporama cu mai multe imagini de comparatie intre dimensiunile iPhone 5s si iPhone 4s. Desigur, dispozitivul iPhone 6 este mai inalt, mai lat si mai subtire decat ambele dispozitive, avand in principiu dimensiunile pe care consumatorii le asteptau de la un telefon lansat in 2014.
[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=OzlR-pn0kig]
Asa cum va spuneam si randurile trecute, prototipurile pot fi atat o reprezentare extrem de buna si acurata a viitoarelor dispozitive Apple, daca schitele obtinute de producatorii de accesorii sunt autentice, cat si niste modele care nu au nimic in comun cu realitatea, decat denumirea sugerata pe eticheta carcasei de protectie creata pe baza lor. Majoritatea prototipurilor prezentate pana in momentul de fata au elemente comune cu dispozitivele prezentate intr-o serie de schite aparute in urma cu cateva saptamani.