Dupa zeci sau poate chiar sute de clone care au aparut in App Store si o adevarata isterie mediatica creata in jurul sau, Flappy Bird va aparea, in versiunea originala, la cererea a milioane de fani, din nou in App Store. Refuzand sa mai publice jocuri care imita complet Flappy Bird, Apple a naruit sperantele utilizatorilor care au pierdut intr-un fel sau altul ori nu au descarcat la timp jocul ce creeaza dependenta. Acum, chiar dezvoltatorul jocului, devenit celebru prin melodrama lui care l-a determinat sa renunte la a mai oferi Flappy Bird utilizatorilor, a confirmat pentru jurnalistul CNBC, Kelly Evans, ca titlul ravnit de milioane de oameni va fi publicat in App Store din nou, dar intr-o versiune care va genera mai putina dependenta.
Principalul motiv pentru care Flappy Bird a fost retras din App Store, potrivit lui Dong Nguyen, a fost acela ca el a creat mult prea mare dependenta in randul posesorilor de iPhone si iPad, un lucru pe care dezvoltatorul asiatic nu si l-a dorit. Acum, Dong declara ca Flappy Bird nu va mai fi la fel de interesant ca si in trecut si va fi disponibil doar intr-o versiune multiplayer. Daca va intrebati cand va aparea jocul in App Store, ei bine dezvoltatorul ne promite ca in luna august il va oferi tuturor celor care au dispozitive iPhone sau iPad compatibile.
Inainte de a fi retras din App Store, pe cand ocupa de cateva saptamani prima pozitie in topurile celor mai descarcate aplicatii, se zvonea ca Flappy Bird genera nu mai putin de 50.000 $ pe zi, iar lumea a inceput sa ia in deradere motivele invocate de catre dezvoltator. Nguyen a declarat ca in copilaria lui a avut propriile probleme legate de dependenta de jocurile video, asa ca s-a simtit destul de vinovat atunci cand a fost acuzat de unii parinti si nu numai ca “distruge vietile copiilor”. Lumea a ramas poate si acum sub auspiciile popularitatii jocului Flappy Bird, anumite dispozitive vandute care au acest titlu instalat avand preturi nejustificat de mari.
Avand in vedere popularitatea de care s-a bucurat Flappy Bird in trecut, este foarte posibil ca si in august sa atraga un numar mare de utilizatori, dar ma indoiesc ca el se va mai bucura vreodata de aceeasi popularitate mai ales in conditiile in care in App Store sunt jocuri care imita mai bine Flappy Bird original decat urmeaza sa o faca versiunea relansata.