Ultimele doua modele de iPhone – iPhone 5s si iPhone 5c – nu s-au bucurat de campanii de publicitate agresive, iar in ciuda acestui lucru vanzarile inregistrate de ele, mai ales de modelul premium, au fost extrem de mari in lumea intreaga. Fiindca trecem printr-o perioada in care toti concurentii Apple lanseaza noi modele de telefoane ale gamei de varf care sunt promovate pretutindeni, agentia de publicitate a Apple s-a gandit sa inceapa o campanie de promovare a iPhone 5s, publicand in cursul noptii trecute primul spot publicitar care a inceput deja sa ruleze pe micile ecrane. Noua reclama preia reteta de succes a campaniei “Your Verse” pentru promovarea iPad, si ne prezinta modurile in care posesorii de iPhone 5s isi folosesc micul dispozitiv pentru a face diferite lucruri “mari”.
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ODmfmUWqlSA]
Cu melodia “Gigantic” a celor de la Pixies ruland pe fundal, reclama ne prezinta diferiti utilizatorii care folosesc aplicatiile instalate pe cel mai puternic iPhone lansat pana acum pentru a-si inregistra ritmul cardiac (poate nu intamplator Apple ne arata ca iPhone 5s poate face acest lucru – vezi Samsung Galaxy S5 si al sau senzor “revolutionar”), pentru a obtine itinerarii, crea scurte filme impresionante, inregistra video, canta si nu numai. Reclama se incheie cu sloganul “Esti mai puternic decat crezi”.
Reclama vine si ca un raspuns indirect pentru cei care isi doresc dispozitive iPhone cu ecran mai mare, Apple aratandu-ne ce lucruri mari poate face un dispozitiv atat de mic precum iPhone 5s. Se zvoneste ca Apple va lansa un iPhone 6 cu ecran de minim 4,7 inch in aceasta toamna, dar noul spot publicitar este menit sa atraga in continuare consumatorii catre dispozitivele existente deja pe piata.
Actualizare: Apple publica un microsite in care ne ofera linkurile de descarcare pentru toate aplicatiile folosite pentru realizarea noii reclame. Microsite-ul este disponibil aici.