Compania Apple a pornit luna trecuta o noua campanie de marketing destinata promovarii iPad prin intermediul unor povesti fascinante ale unor felurite persoane care isi folosesc tabletele Apple in activitatile de zi cu zi. Campania publicitara contine o serie de reclame video, precum si un microsite care contine toate povestile oamenilor a caror vieti sau activitati fizice ori intelectuale au fost imbunatatite odata cu aparitia iPad-ului.
Daca Apple ne-a promis in trecut ca povestile vor continua, iata ca astazi a fost publicata povestea alpinistilor Adrian Ballinger si Emily Harrington care urilizeaza iPad-ul pentru a-i ajuta atunci cand se pregatesc pentru o catarare, cand navigheaza pe rutele montane dificile si nu numai, si cand distribuie prin live-blogging experientele si fotografiile.
Alpinistii stiu ca pentru a te catara trebuie sa ai cat mai putine bagaje, mai ales atunci cand vorbim despre escaladarea unor munti foarte inalti si stancosi. Poate ca pentru multi iPhone-ul si iPad-ul par niste instrumente de lux in varful muntelui, dar cei doi alpinisti descriu cele doua produse ca facand parte din trusele lor, impreuna cu echipamentele de protectie, trusa de prim ajutor si hrana. Povestea celor doi alpinisti este interesanta, si va recomand sa o cititi (link catre pagina Apple) impreuna cu cealalta poveste de pe micrositeul Apple, care apartine unui scafandru ce descopera adancurile marilor si oceanelor folosind aceeasi tableta “magica”.
Separat de noua poveste, Apple a inceput sa isi promoveze campania Your Verse cu o reclama postata pe site-ul The Verge si este probabil ca si alte publicatii apreciate si foarte accesate din domeniul tehnologiei, si nu numai, sa afiseze in urmatoarele zile reclama celor de la Apple.
Campania Your Verse a fost lansata in luna ianuarie odata cu reclama de 90 de secunde pe fundalul careia rula discursul din Dead Poet Society, si noul microsite. Impreuna cu aceasta reclama, Apple a mai postat doua spoturi publicitare mai scurte, numite Light Verse si Sound Verse. Pana acum, aceasta campanie publicitara pare sa fi avut succes, iar mesajul sa fi fost transmis catre publicul tinta.