Centrul de control este, in opinia mea, una dintre cele mai importante functii noi introduse de Apple in iOS 7, deoarece ne permite sa accesam rapid pe iPhone, iPad ori iPod touch diferite configurari, sa controlam redarea media, sa accesam AirDrop ori AirPlay si scurtaturi catre 3 aplicatii utile. Toate la o glisare distanta. In cazul in care sunteti un utilizator nou de iOS 7, mai jos veti vedea cum puteti accesa si utiliza noul Centru de control:
Cum sa accesati Centrul de control pe iPhone sau iPad
In mod implicit, Centrul de control este accesibil, in orice moment, din ecranul de blocare, ecranul principal si din interiorul oricarei aplicatii deschise in iOS 7. Din ecranele principal si de blocare, precum si din aplicatiile standard (mai putin din filmele rulate in ecran complet, jocuri, s.a.), veti putea deschide Centrul de control printr-o singura glisare. Pentru a-l deschide:
- Plasati degetul sub ecran (Pe marginea ecranului, deasupra butonului principal sau in imediata apropriere a lui. In cazul in care dispozitivul este tinut in modul vedere, plasati degetul pe una dintre marginile ecranului);
- Glisati-l inspre partea de sus a ecranului pentru a deschide Centrul de control.
Daca sunteti intr-o aplicatie afisata pe ecranul complet – vizionati un video, jucati un joc, etc. – iOS va incerca sa previna deschiderea accidentala a Centrului si va intrerupe actiunea, solicitand o dubla glisare pentru a deschide panoul de control:
- Plasati degetul sub ecran (pe marginea ecranului, deasupra butonului principal sau in imediata apropriere a lui);
- Glisati degetul inspre partea de sus a ecranului;
- Atunci cand “prinzatorul” a aparut pe ecran (o sageata cu varful indreptat inspre sus, situata in partea de mijloc a ecranului), plasati degetul pe el;
- Acum glisati degetul in sus pentru a deschide Centrul de control.
Nota: In timpul unui joc sau a redarii video, deschiderea Centrului de control va pune automat pe “pauza” jocul, respectiv clipul video.
Cum sa utilizati Centrul de control pe iPhone si iPad
Cel mai important, Centrul de control ne permite sa comutam diferite functii din Configurari. Apasati pe oricare iconita pentru a comuta intre “activat” (pictograma alba) si “dezactivat” (pictograma de culoare neagra). Configurarile pe care le puteti modifica din panoul de control sunt:
- Mod Avion
- Wi-Fi
- Bluetooth
- Modul “Nu deranjati”
- Blocare orientare (portret)
Nota: Toate aceste comutatoare sunt situate in partea de sus a Centrului de control. Atunci cand apasati pe unul dintre ele pentru a activa/dezactiva o functie, va aparea deasupra comutatorului: “nume functie”: activat/dezactivat.
Luminozitatea ecranului este controlata mutand glisorul catre stanga pentru mai intunecat si spre dreapta pentru mai luminos.
Redarea media – muzica, video, podcasturi, poze etc. – va permite sa reveniti la melodia/clipul video ori podcastul anterior (sagetile orientate spre stanga), sa derulati inapoi (tinand degetul apasat pe sagetile orientate spre stanga), sa porniti sau opriti redarea, sa sariti peste un articol (grupul de sageti cu varful orientat spre dreapta), sau sa rulati pe repede inainte (tinand apasat butonul pentru “sariti peste”). Puteti folosi glisorul situat deasupra butoanelor de control si a denumirii articolului redat pentru a merge inainte sau inapoi intr-un articol media, glisand bara de control spre stanga pentru inapoi sau spre dreapta pentru inainte. Si volumul poate fi controlat din Centrul de control prin mutarea cercului alb pe glisorul situat imediat sub butoanele de control pentru redare spre stanga pentru mai incet sau spre dreapta pentru mai tare.
Apasand pe AirDrop veti activa functia si veti putea alege cine doriti sa va detecteze: nimeni (dezactivat), doar contactele sau oricine).
Apasand pe AirPlay (nu este afisat decat in preajma unui dispozitiv AirPlay, cum ar fi Apple TV), veti putea alege unul dintre dispozitivele pe care doriti sa redati continut sau sa faceti oglindire.
In partea de jos a Centrului de control aveti acces la:
- Lanterna
- Temporizator (aplicatia Ceas)
- Calculator
- Camera
Invata mai multe despre Centrul de control:
- Cum sa opiti accesul Centrului de control din aplicatii sau din ecranul blocat pe iPhone si iPad in iOS 7 – Tutorial
- Cum sa va transformati iPhone-ul sau iPod-ul touch intr-o lanterna cu ajutorul iOS 7 – Tutorial
Buna seara ! Abia am trecut la iOS 7 si am o mare nelamurire. Pot modifica shortcut-urile din panoul de control? Mai precis … m-ar interesa o scurtatura ca la wi-fi, numai ca o vreau pt datele mobile ! Stiu ca prin jailbreak se poate, insa n-as mai vrea sa-i fac asa ceva ca se misca destul de greu telefonul si mi-e sa nu-l ingreunez mai tare. Multumesc frumos !
Nu se pot modifica butoanele din centrul de control in iOS 7 și nici in iOS 8.