De cativa ani bun se tot zvoneste ca in laboratoarele secrete ale companiei din Cupertino se dezvolta un nou produs care doreste sa revolutioneze industria televizoarelor, Apple schimband regulile fiecarui joc in care a intrat pana acum. Oficialii americanilor au declarat de multe ori ca televizoarele de acum ne ofera aceeasi experienta de utilizare ca si cele de acum 10-20 de ani, dandu-ne clar de inteles care sunt intentile si convingerile lor. Intr-un nou raport, cei de la Quartz vin cu cateva detalii interesante despre viitorul televizor Apple supranumit si “iTV”. Se pare ca oficialii celor din Cupertino au purtat negocieri la nivel inalt cu furnizori de continut media, precum HBO, ESPN sau Viacom pentru a putea lansa un nou televizor in care programele TV sa fie organizate in aplicatii mai degraba decat in clasicele canale. De cateva luni Apple poarta negocieri si cu operatorii de cablu din Statele Unite pentru ca televizorul lor sa poata folosi cel mai probabil continutul transmis de catre operatori si organizat in modul in care doreste Apple, dar toate aceste negocieri au batut pasul pe loc in utlimul timp.
Tocmai din cauza esecurilor discutiilor cu operatorii de cablu, compania din Cupertino se pare ca a schimbat usor strategia dorind sa devina un operator de cablu care sa ofere utilizatorilor posibilitatea de a isi cumpara abonamente TV prin intermediul internetului pentru a putea accesa continutul media furnizat de cei care se vor alatura proiectului (de exemplu, HBO pentru filme si seriale, iar ESPN pentru evenimentele sportive). Cumparand astfel de abonamente, utilizatorii vor putea urmari tot ceea ce doresc, oricand doresc, cu conditia sa aiba o conexiune la internet. Daca va deveni operator de cablu, atunci Apple va avea un avantaj desul de mare in fata celorlalti, iTunes avand sute de mii de filme si milioane episoade din cele mai cunoscute seriale TV care vor putea fi introduse de inginerii celor de la Apple in noile “aplicatii”. De asemenea reclamele TV vor putea fi revolutionate de catre Apple, modul in care sunt redate cunoscutele calupuri publicitare putand fi modificat radicaö de Apple.
Alte zvonuri aparute pana acum ne informau ca Apple ar putea sa ne ofere solutia de mijloc intre televiziunea live si cea on-demand permitand utilizatorilor sa acceseze de la inceput emisiunile TV la cateva minute dupa ce ele au inceput, un lucru pe care toti utilizatorii si-l doresc dintotdeauna. Deocamdata nimeni nu poate sti cum va fi revolutionata industria televizoarelor si daca cei de la Apple ne vor oferi posibilitatea de a conecta cablul TV la televizor pentru a putea urmari posturile TV traditionale. Un singur lucru este cert: dupa ce Apple va intra pe piata televizoarelor, aceasta industrie se va modifica radical si la putin timp toti vor “imprumuta” ideile lor.
Sursa: Quartz