Joia trecuta Apple inchidea website-ul dedicat dezvoltatorilor, anuntandu-i pe acestia cateva zile mai tarziu ca o bresa de securitate a fost descoperita in interiorul portalului dupa ce un infractor cibernetic l-a atacat si a reusit sa obtina cateva date ale membrilor Developer Center. Atunci Apple anunta ca acest portal va fi inchis pana in momentul in care baza de date va fi refacuta complet si tot sistemul va fi actualizat pentru ca astfel de probleme sa nu se mai poata intampla pe viitor. In urma cu doua zile compania din Cupertino publica pagina System Status prin intermediul careia utilizatorilor li se oferea posibilitatea de a vedea cand functiile portalului vor reveni la normal. Tot atunci eram anuntati si de oridinea in care functiile vor redeveni online, iar pe baza acelei liste, in cursul noptii trecute, Apple le-a redeschis pe primele 5. Acum dezvoltatorii vor putea, pe langa raportarea bug-urilor si utilizarea iTunes Connect, sa utilizeze serviciile Certificate, Identificatoare & Profile, sa descarce noile versiuni ale iOS, Mac OS X si Safari care sunt disponibile in varianta beta, fiind in continuare imposibil sa isi acceseze conturile de membri sau forumurile.
Cel mai probabil, vor mai trece cateva zile pana cand portalul dedicat dezvoltatorilor de aplicatii va reveni la normal, dar pana atunci Apple va roaga sa aveti rabdare. Dintre serviciile care au revenit la normal nu am putut identifica noutati, dar trebuie sa retinem faptul ca aceasta indisponibilitate se datoreaza incercarii Apple de a rezolva problemele de securitate care puteau fi exploatate de catre hackerii ce puteau produce pagube foarte mari membrilor Developer Center. In conditiile in care website-ul Apple dedicat dezvoltatorilor ne ofera in acest moment posibilitatea de a descarca software nou, este destul de posibil ca luni sa vedem iOS 7 beta 4. Oricum, pe durata indisponibilitatii Apple Developer Center, compania din Cupertino a lansat OS X Mavericks Developer Preview 4 si OS X Mountain Lion 10.8.5 build 12F26, iar in cazul in care nu le-ati descarcat, o veti putea face acum. De indata ce portalul Apple dedicat dezvoltatorilor va reveni la normal, va vom anunta.
Sursa: Apple Developer Center