In cadrul WWDC 2013, Apple ne-a prezentat OS X Mavericks, noua versiune a sistemului de operare pentru Mac-uri fiind disponibila pentru dezvoltatori la numai cateva ore de conferinta. Asa cum era de asteptat, majoritatea dezvoltatorilor au inceput sa il testeze si sa caute cele mai subtile noutati pe care Apple nu ni le-a mentionat in cadrul conferintei. Printre descoperiri se numara si imaginea de fundal a OS X Mavericks care are dimensiunea 5120 x 2880 in pofida faptului ca Apple nu a lansat pana acum vreun Mac care sa aiba o asemenea rezolutie. Imediat toata lumea a inceput sa speculeze ca ar fi vorba despre un nou iMac 27″ pe care Apple il are in testare mai ales datorita faptului ca rezolutia ecranului generatiei actuale de iMac este rezolutia 2560 x 1440 pixeli, iar 5120 x 2880 ar fi exact dublul acestei rezolutii. Daca ne uitam la diferenta dintre device-urile Retina si cele non Retina, atunci vom vedea ca Apple a dublat rezolutia pentru a ajunge la acest standard, deci este foarte probabil ca acest lucru sa se produca si in cazul iMac-ului.
Oricum, daca ne uitam in trecut, imaginea de fundal a OS X Lion avea o dimensiune mult mai mare decat rezolutiile ecranelor Mac-urilor de atunci, si asta in pofida faptului ca MacBook Pro Retina display isi facea aparitia la un an dupa. Chiar daca aceasta rezolutie s-ar potrivi unui iMac 27″, nu credem ca lansarea acestui model cu un astfel de ecran va avea loc in acest an, ci mai degraba la anul. Apple a lansat o noua generatie de iMac-uri anul trecut si este putin probabil ca in generatia de anul acesta sa vedem schimbari atat de importante.
Suportul pentru monitoare 4K al noului Mac Pro ne duce cu gandul la faptul ca Apple ar putea lansa anul acesta impreuna cu Mac-ul revolutionar un nou Apple Thunderbolt Display care sa aiba rezolutia imaginii de fundal a OS X Mavericks. La fel ca si iMac-ul de 27″, Apple Thunderbolt Display are rezolutia de 2560 x 1440 pixeli si ar fi mult mai logic sa vedem un nou monitor care sa fie compatibil cu Mac-ul anuntat la WWDC.
Sursa: MacRumors