La câteva ore după ce Instagram a anunțat introducerea caracteristicii Povești în aplicațiile sale pentru mobil, furând deci grosolan ideea de bază din spatele Snapchat (și numind-o exact la fel), cei de la Snapchat au anunțat introducerea în aplicația pentru iOS a Geostickerelor.
Geosticker Snapchat este disponibil începând cu versiunea 9.36 a aplicației și reprezintă o nouă modalitate de personalizare a snap-urilor. Acestea sunt practic niște stickere bazate pe localizare ce pot fi aplicate peste orice imagine, înainte de a o publica, și/sau pot fi trimise în mesajele Snapchat.
Geostickerele nu trebuiesc confundate cu o altă caracteristică Snapchat – Geofiltrele. Principala diferență dintre cele două este că Geostickerele nu menționează neapărat locația din care au fost trimise. Ele sunt mai degrabă un fel de caricaturi care au scopul de a scoate în evidență anumite trăsături ale orașelor în care sunt disponibile, a parodia trendurile locale și nu numai. O altă diferență dintre Geofiltre și Geostickerele este că primele nu pot fi mutate pe imagine, în timp ce cele din urmă pot fi poziționate oriunde se dorește.
Imaginea de mai sus ne sunt prezentate câteva dintre Geostickerele disponibile în San Francisco. Acestea se amuză pe seama prețului crescând al chiriilor în zonă, parodiază cultura „snob IT” și prezintă câteva dintre punctele de referință ale orașului. În total, pentru San Francisco sunt disponibile 15 stickere bazate pe localizare.
La momentul lansării, Geostickerele sunt disponibile în 10 orașe mari din lume: Londra, Paris, Los Angeles, Honolulu, New York, Washington, DC, São Paulo, Riyadh și Sydney. Snapchat nu a anunțat când ele vor ajunge și în alte orașe, dar este cert că disponibilitatea lor va fi numai în orașele mari (în săptămânile următoare, poate, le vom vedea și în unele dintre orașele din România).
Pentru a fi sigur că vei beneficia de Geostickere de îndată ce ele vor fi disponibile în orașul tău / în orașul în care călătorești, va trebui să actualizezi aplicația Snapchat pentru iPhone de pe App Store>Actualizări (este necesar ca dispozitivul să ruleze iOS 8.0 sau ulterior).
- Snapchat pentru iPhone – Gratis – Descarcă acum





