Odată cu lansarea iPadOS 15 / iOS 15, watchOS 8 și a tvOS 15, actualizări majore care introduc o lungă listă noutăți pe iPad, iPhone, Apple Watch, respectiv Apple TV, Apple a mai lansat astă-seară și o actualizare majoră a software-ului folosit de HomePod și HomePod mini, oferind utilizatorilor celor două modele de boxe noi funcționalități importante.
HomePod 15 Noutăți
HomePod 15 introduce, deci, câteva caracteristici noi, o bună parte dintre acestea fiind proiectate pentru a funcționa cu cele introduse și în tvOS 15 și în iOS 15.
Astfel, grație HomePod 15, spre exemplu, utilizatorii au posibilitatea de a folosi una sau două boxe HomePod mini drept difuzoare implicite pentru Apple TV 4K. De asemenea, utilizatorii de iOS 15 vor primi pe ecranul de blocare al iPhone widgetul de control muzică atunci când se aproprie de un HomePod mini, noul sistem al boxei mai oferind și compatibilitate pentru detectarea pachetelor cu Video securizat HomeKit.
Pentru Siri, noua versiune a sistemului HomePod introduce ajustarea automată a volumului în funcție de mediul încăperii și de cât de tare îi rostești o comandă, permite folosirea asistentului pentru controlarea dispozitivelor inteligente la o anumită oră (îi vei putea spune, spre exemplu, să stingă luminile dintr-o încăpere peste 5 minute) și îți permite să îi soliciți asistentului să pornească Apple TV-ul, să pornească redarea unui film favorit și să controleze redarea în timpul vizionării.
În fine, HomePod 15.0 mai vine cu posibilitatea de a reduce nivelul de bas și include posibilitatea de a extinde accesul la HomePod în toată locuința prin activarea comenzilor vocale Siri pe accesoriile HomeKit compatibile.
HomePod 15 Notițele lansării
- Selectați un dispozitiv sau o pereche de dispozitive HomePod mini drept difuzor implicit pentru Apple TV 4K și beneficiați de sunet amplu, care umple încăperea, și dialoguri clare
- Comenzile de redare multimedia apar automat pe ecranul de blocare al iPhone-ului atunci când un HomePod mini care redă muzică se află în apropiere
- Configurați un nivel mai scăzut de bas pentru a vă bucura de muzică fără a deranja vecinii
- Solicitați-i lui Siri să pornească Apple TV-ul, să pornească redarea unui film favorit și să controleze redarea în timpul vizionării
- Siri își ajustează automat nivelul vorbirii în funcție de mediul încăperii și volumul utilizatorului
- Solicitați-i lui Siri să controleze dispozitivele locuinței inteligente la o anumită oră, de exemplu, să stingă luminile în 10 minute
- Extindeți accesul la HomePod în toată locuința prin activarea comenzilor vocale Siri pe accesoriile HomeKit compatibile
- Compatibilitate pentru detectarea pachetelor cu Video securizat HomeKit
Actualizare HomePod
Noua actualizare de software adusă HomePod va fi instalată automat pe aceste boxe de îndată ce dispozitivele cu iOS la care sunt asociate sunt actualizate la iOS 15. În situația în care actualizarea nu se efectuează automat, utilizatorii o vor putea realiza manual din configurările boxei prezente în aplicația Locuință.
HomePod 15 succede versiunea 14.7, care a fost lansată în luna iulie a acestui an și venea să aducă unele îmbunătățiri. Mai multe detalii despre versiunea precedentă sunt disponibile aici.