Apple Music va oferi Audio Spațial cu Dolby Atmos și Audio fără pierderi tuturor abonaților

Confirmând zvonurile care circulau pe Internet în ultimele săptămâni, Apple a anunțat astăzi că Apple Music va oferi Audio Spațial cu Dolby Atmos și Audio fără pierderi tuturor abonaților, fără costuri suplimentare, începând cu luna iunie a acestui an.

La introducerea noilor caracteristici, abonații Apple Music vor avea acces la mii de melodii cu Audio spațial cântate de nume mari, precum J Balvin, Gustavo Dudamel, Ariana Grande, Maroon 5, Kacey Musgraves, The Weekend și mulți alți. Apple susține că această nouă caracteristică va furniza „o experiență audio revoluționară, care va permite artiștilor să mixeze muzica, astfel încât sunetele să vină din toate părțile”. Apple promite să adauge noi piese cu Dolby Atmos în mod constant, precum și să ofere liste de redare dedicate pieselor disponibile în acest format.

Mai mult, tot din iunie, abonații Apple Music vor putea asculta peste 75 de milioane de melodii cu Audio fără pierderi, fără a plăti nimic în plus la abonament.

„Apple Music face cel mai mare avans în calitatea sunetului. Ascultarea unei melodii cu Dolby Atmos este ca prin farmec. Muzica vine de peste tot din jurul tău și sună incredibil. Acum, noi introducem această experiență cu adevărat inovativă și captivantă pentru ascultătorii noștri prin muzica artiștilor lor favoriți, precum J Balvin, Gustavo Dudamel, Ariana Grande, Maroon 5, Kacey Musgraves, The Weekend și mulți alții. Abonații vor putea, de asemenea, să asculte muzica la cea mai înaltă calitate cu Audio fără pierderi. Apple Music așa cum îl știm este pe cale de a se schimba pentru totdeauna” – Oliver Schusser, vicepreședinte Apple pentru Apple Music și Beats.

Potrivit Apple, 20 de milioane de melodii vor fi disponibile la lansare în Audio fără pierderi, urmând ca până la finele anului acest total să crească la 75 de milioane. Această caracteristică va avea două niveluri – nivelul fără pierderi standard va pleca de la calitatea CD-urilor, care este de 16 biți la 44,1 kHz, și va urca la 24 de biți la 48 kHz. Celălalt nivel este fără pierderi Hi-Res care va ajunge până la 24 de biți la 192 kHz.

Apple Music va reda în mod implicit toate piesele în format Dolby Atmos pe toate modelele de căști AirPods și Beats care vin echipate cu cipuri H1 sau W1, precum și pe HomePod și prin difuzoarele integrate ale celor mai noi modele de iPhone, iPad și Mac (și chiar prin conectarea unui Apple TV 4K la un TV compatibil). Trebuie, însă, făcută precizarea că abonații Apple Music vor putea asculta piese Dolby Atmos folosind orice fel de căști, doar că redarea nu se va face implicit în acest format, fiind necesară accesarea Configurări > Muzică > Audio și configurarea Dolby Atmos pe mereu pornit pentru a te bucura de noua experiență.

De reținut este faptul că, deși vor putea fi redate pe HomePod și pe ultimele modele de dispozitive cu iOS, iPadOS și macOS, melodiile cu Audio fără pierderi NU vor putea fi redate în acest format, wireless, pe nici un model de căști AirPods (inclusiv AirPods Pro și AirPods Max) sau Beats, acestea fiind limitate la codecul AAC atunci când sunt asociate la iPhone. Cu toate acestea, Apple precizează că utilizatorii vor putea asculta la căști conectate prin fir la iPhone / iPad / Mac (folosind cabluri sau / și adaptoare de calitate), în această categorie intrând și AirPods Max (atât timp cât sunt conectate prin fir). Totuși, trebuie făcută precizarea că formatul fără pierderi Hi-Res va necesita folosirea unui convertor USB digital la analogic (sau similar) pentru a oferi cea mai bună experiență de ascultare.

Albumele și piesele care vin cu Audio spațial prin Dolby Atmos și / sau cu Audio fără pierderi vor fi marcate cu insigne speciale în Apple Music.

Audio Spațial și Audio fără pierderi vor fi disponibile pe toate dispozitivele cu iOS 14.6, iPadOS 14.6, macOS 11.4 și tvOS 14.6 (sau o versiune ulterioară).

Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

Sugestii de articole

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785FaniÎmi place
8,531CititoriConectați-vă
363CititoriConectați-vă
92AbonațiAbonați-vă
Reclamă

Cele mai recente articole

macOS 12 Monterey beta 1, watchOS 8 beta 1 și tvOS 15 beta 1 au fost lansate

tvOS 15, macOS 12.0 Monterey și watchOS 8 au fost anunțate de către Apple în cadrul WWDC 2021, iar acum sunt disponibile pentru descărcare în...

iOS 15 și iPadOS 15 beta 1 au fost lansate pentru iPhone, iPad și iPod touch

iOS 15 și iPadOS 15 beta 1 sunt disponibile din acest moment pentru toți dezvoltatorii de aplicații înregistrați pe Apple Developer Center și pot fi...

watchOS 8 – iată pe ce modele de Apple Watch va putea fi instalat

Prezentată în această seară la WWDC, watchOS 8, cea de-a opta actualizare majoră adusă sistemului de operare pentru Apple Watch, vine cu o veste...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.