Jony Ive, cel care este la conducerea departamentului de design al Apple și cel căruia i se datorează multe dintre produsele revoluționare ale companiei, pleaca de la gigantul californian pentru a se ocupa de propria lui firmă de design, se arată într-un comunicat de presă emis de către Apple în această dimineață. Cu toatre acestea, însă, Apple va fi unul dintre „clienții principali” ai noii firme a lui Ive, ceea ce înseamnă că designerul englez va continua să proiecteze anumite produse pentru compania din Cupertino.

Într-o scurtă declarație, directorul general al Apple Tim Cook a anunțat că așteaptă cu nerăbdare să lucreze cu Ive „mult timp de acum înainte.”

„Jony este o figură unică în lumea designului, iar rolul său în renașterea Apple nu poate fi subevaluat; de la revoluționarul iMac din 1998 la iPhone și proiectul de o ambiție fără precedent al Apple Park, în care acesta a pus foarte multă energie și grijă. Apple va continua să se bucure de talentele lui Jony lucrând direct cu acesta la proiecte exclusive, precum și prin intermediul muncii echipei de design strălucite și pasionate pe care el a construit-o. După atât de mulți ani în care am lucrat aproape, sunt bucuros că relația noastră continuă să evolueze și aștept cu nerăbdare să lucrez cu Jony mult timp de acum înainte” – Tim Cook, director general Apple.

Evans Hankey și Alan Dye, vicepreședinți a departamentelor de Design Industrial, respectiv design interfață umană în cadrul Apple vor fi de acum în directa subordine a lui Jeff Williams, șeful operațiunilor din cadrul companiei americane. Williams este cel care a supravegheat dezvoltarea Apple Watch încă de la început, iar după această plecare a lui Ive va petrece mai mult timp pentru a lucra alături de echipa de design a Apple.

Într-o altă declarație, Jony Ive a anunțat că, pe parcursul ultimilor aproape 30 de ani, a muncit din greu să creeze o echipă de design puternică și o cultură la Apple, care este astăzi mai puternică și mai talentată astăzi decât oricând altcândva în istoria companiei.

„După aproape 30 de ani și nenumărate proiecte, sunt cel mai mândru de munca de durată pe care am depus-o pentru a crea o echipă de design, un proces și o cultură la Apple care este fără egal. Astăzi, aceasta este mai puternică, mai vibrantă și mai talentată decât în oricare alt moment din istoria Apple. Echipa va progresa cu siguranță sub conducerea excelentă a lui Evans, Alan și Jeff, care au fost unii dintre cei mai apropriați colaboratori ai mei. Am toată încrederea în colegii mei designeri de la Apple, care îmi vor rămâne cei mai apropriați prieteni, și sunt nerăbdător să lucrez cu ei în următorii ani” – Jony Ive.

Până acum, nu s-a menționat nimic oficial cu privire la motivul pentru care Ive părăsește gigantul californian. În anunțul său, Apple menționează numai că Ive nu va mai fi angajat al companiei spre sfârșitul anului curent.

Pe de altă parte, Ive, într-un interviu acordat The Financial Times, a declarat că va lucra de acum împreună cu Marc Newson la noua lor companie numită „LoveFrom.” Mai mult, acesta a menționat că Apple va fi primul client al companiei sale, el urmând a rămâne „foarte implicat” în proiectele Apple în „mulții ani ce vor urma.” De asemenea, Ive a mai declarat în cadrul acelui interviu că „acesta pare un moment natural și elegant în care să fac această schimbare.”

Totuși, ceea ce ne spune Apple și Ive pare a fi adevărul înfrumusețat, un articol de pe Bloomberg în care sunt citate mai multe persoane care lucrează ori au lucrat la compania americană arătându-ne că, de fapt, plecarea lui Ive este un proces care a început încă după lansarea Apple Watch.

Într-un alt comunicat emis tot în această dimineață, Apple a anunțat numirea lui Sabin Khan, angajat al companiei de 24 de ani, în funcția de vicepreședinte executiv pentru operațiuni. Acesta se va ocupa de lanțul de furnizare al Apple, asigurarea calității produselor Apple și va supraveghea funcțiile de planificare, procurare, producție, logistică și îndeplinire produs, precum și programul Apple de responsabilitate față de furnizor. Și Khan va răspunde direct lui Jeff Williams.

- Reclamă -