Apple a anunțat joi după-amiaza data la care va prezenta viitoarele generații de iPhone, iPad, Apple Watch, precum și, cel mai probabil, alte câteva produse.
Potrivit invitațiilor trimise presei de gigantul american, mult-așteptatul eveniment media va fi organizat anul acesta pe data de 12 septembrie, într-o zi de miercuri, începând cu ora României 20:00. Spre deosebire de anii precedenți, conferința dedicată iPhone din 2018 va fi ținută în noul campus al companiei Apple, în cadrul Steve Jobs Theater.
Invitațiile primite de jurnaliștii așteptați la marele eveniment ne oferă o primă imagine a tematicii evenimentului și au sloganul „Gather Round.” Acest slogan se referă cel mai probabil la imensa clădire cu formă inelară care este amplasată în Apple Park, în aproprierea sălii unde va fi ținută conferința.

După cum am menționat și la începutul acestui articol, o mulțime de produse cu sigla Apple urmează să fie introduse pe 12 septembrie. Dintre acestea, cele mai așteptate sunt, desigur, noile modele de iPhone, Apple urmând a introduce, aidoma anilor precedenți, trei telefoane noi: o a doua generație a iPhone-ului cu afișaj OLED de 5,8 inchi și două iPhone-uri complet noi – unul cu afișaj OLED de 6,5 inchi și un iPhone mai ieftin cu afișaj LCD de 6,1 inchi.
Toate aceste trei noi modele de iPhone urmează să aibă un chipset Apple A12 mai rapid și mai eficient, LTE mai rapid, afișaje din muchie-în-muchie cu breton (similare celui de pe iPhone X) și Face ID. Noua gamă va marca, potrivit zvonurilor de până acum, renunțarea la butonul principal, unul dintre elementele emblematice ale tuturor modelelor de iPhone lansate până la iPhone X.
Modelul de iPhone mai ieftin urmează să aibă un cadru din aluminiu (similar celui întâlnit la iPhone 8) și o cameră cu un singur obiectiv, prețul său de pornire urmând a fi în vecinătatea sumei de 700$. Celelalte două modele de iPhone vor avea, la fel ca și iPhone X, o structură din oțel inoxidabil, camere cu două obiective, afișaje OLED și alte componente întâlnite pe actuala navă-amiral de la Apple (motiv pentru care unele surse le numesc „iPhone Xs”). Prețul de pornire al acestor iPhone-uri premium urmează să fie curpins între 800$ și 1.000$.
Alături de noile modele de iPhone, Apple urmează să mai prezinte pe 12 septembrie și Apple Watch Series 4. Noua generație a ceasului ar urma să aibe un afișaj puțin mai mare datorat reducerii grosimii ramei. De asemenea, conform informațiilor existente până la această oră, noile ceasuri vor avea o autonomie a bateriei mai bună și vor avea caracteristici de monitorizare a funcțiilor vitale îmbunătățite.

Noi modele de iPad Pro cu Face ID, fără buton principal și cu o ramă a ecranului mult mai îngustă sunt și ele în lucru, la fel cum sunt și noi modele de iMac, un MacBook mai ieftin și un nou Mac mini. Cu privire la acestea nu știm însă sigur dacă vor fi introduse în cadrul evenimentului de la mijlocul lunii viitoare ori dacă vor fi introduse ulterior, în cadrul unui al doilea eveniment pe care Apple ar putea să îl organizeze în această toamnă, probabil în luna octombrie.

În fine, se prea poate ca pe 12 septembrie să mai vedem și o serie de noi curele pentru Apple Watch, un model nou de AirPods (cu „Hey Siri”), versiunea finală a stației de încărcare wireless „AirPower” și nu numai.
La fel ca și în anii precedenți, Apple va difuza în direct evenimentul media de pe 12 septembrie, ceea ce înseamnă că va putea fi urmărit de către utilizatorii de iPhone, iPad, iPod touch, Mac, Windows și Apple TV. Desigur, toate produsele anunțate de gigantul californian luna viitoare vor fi prezentate și pe iTutorial.ro.