Apple a anunțat că începând de acum practicanții sporturilor de iarnă își vor putea urmări activitatea la schi și snow-board cu ajutorul aplicațiilor pentru Apple Watch disponibile pe App Store.

Începând cu watchOS 4.2, compania americană le oferă programatorilor acces la GPS-ul și altimetrul integrat în Apple Watch Series 3, precum și la câteva API-uri de exerciții personalizate, făcând astfel posibilă crearea de aplicații care să urmărească anumiți parametri la schi și snow-board.

Primele aplicații care beneficiază de noile caracteristici oferite de Apple sunt snoww, Slopes, Squaw Alpine, Snocru și Ski Tracks. Acestea pot urmări:

  • Coborârea verticală totală și distanța orizontală
  • Numărul de ture
  • Vitezele medii și maxime
  • Timpul total petrecut
  • Caloriile arse

Conform Apple, aplicațiile care folosesc noile API-uri pot opri și relua automat exercițiile în funcție de mișcările detectate. De asemenea, informațiile înregistrate de acestea vor fi preluate și de aplicația preinstalată Activitate, iar cu acordul utilizatorului vor fi salvate și în aplicația Sănătate.

În plus, aplicațiile snoww și Slopes o au integrată și pe Siri. Astfel, utilizatorii vor putea începe urmărirea exercițiilor în aceste aplicații cu doar o simplă comandă vocală.

În cazul în care vă întrebați de ce urmărirea coborârilor la schi și snow-board este posibilă doar pe Apple Watch Series 3, trebuie să știți că numai acest model de Apple Watch este echipat cu altimetru. Utilizatorii de Apple Watch Series 3 vor putea să folosească aplicațiile mai sus amintite pentru a-și urmări activitatea la schi și snow-board numai dacă au instalat watchOS 4.2 sau orice versiune ulterioară.

- Reclamă -