Fiindcă pe Internet tot felul de firme de cercetare a pieței și analiști încearcă din răsputeri să evidențieze declinul Apple, gigantul american este nevoit să adreseze îngrijorările generate de aceștia, infirmând de cele mai multe ori informațiile prezentate.
O situație de acest tip este întâlnită chiar acum, după ce IDC, o firmă de cercetare a pieței, a publicat rezultatele unei măsurători din care reiese că, cota de piață a Apple Watch a scăzut cu 5%, lăsând gadgeturile de urmărire a mișcărilor să își „redobândească supremația”. Ei atribuie scăderea cotei de piață a Apple Watch vânzărilor slabe pe care ceasul inteligent al Apple le-a înregistrat în trimestrul trei (1,1 milioane de unități, în scădere cu 2,8 milioane de unități comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut) din cauza „învechirii gamei” și a unei „interfețe de utilizator neintuitive”.
Și cum aceste cifre sunt destul de îngrijorătoare, Reuters l-a contactat pe directorul general Apple, Tim Cook, cerându-i un răspuns oficial. Acesta a venit în scurt timp, iar în e-mailul pe care l-a trimis jurnaliștilor americani, Cook afirmă că Apple Watch a stabilit recent un record de vânzări:
Creșterea vânzărilor bate toate recordurile. De fapt, în prima săptămână a sezonului de cumpărături pentru Sărbători, vânzările directe de Apple Watch au fost mai bune decât în orice săptămână din istoria produsului. După cum ne-am așteptat, suntem pe drumul către cel mai bun trimestru din istoria Apple Watch.
Cook a mai adăugat că din datele Apple reiese că ceasul inteligent este „unul dintre cele mai populare cadouri de Sărbători de anul acesta”.
Tim Cook nu a răspuns însă solicitării celor de la Reuters de a prezenta numărul exact de unități Apple Watch vândute și nici nu a adresat în vreun fel cifrele prezentate de către IDC, deci nu știm dacă estimările lor sunt apropriate de cifrele reale.
Până acum, Apple nu a prezentat niciodată vreo cifră referitoare la vânzările de Apple Watch, așa că este dificil să apreciem estimările făcute de diferite firme și analiști. În schimb, la prezentarea rezultatelor financiare, compania americană include ceasul în categoria „alte produse”, alături de iPod și Apple TV, dezvăluind încasările totale aduse de acestea.
Revenind la estimările celor de la IDC, există posibilitatea ca estimările lor să fie corecte, ținând cont că perioada de referință este iulie-septembrie 2016 și că Apple Watch Series 2 s-a lansat abia la finele lunii septembrie, alături de un Apple Watch Series 1 mai ieftin decât oricând. Vânzările acestora nu par atât de scăzute, dacă ne gândim că și la ora actuală există clienți (precum mine) care așteaptă să le fie livrate ceasurile achitate încă din septembrie, iar în magazinele Apple puține modele/versiuni sunt listate ca fiind în stoc.