În istoria dispozitivelor audio, numai câteva categorii de produse s-au extins atât de repede ca boxele portabile, acestea având o evoluție a tehnologiei audio fără fir furtunoasă. Cu toate acestea, în timp ce nu a existat niciodată un moment mai bun pentru a alege o nouă boxă portabilă, multitudinea de opțiuni disponibile poate să facă alegerea destul de grea pentru dvs.
Brandul Divoom a fost inspirat din dragostea pentru muzică și pasiunea pentru un sunet fin. Pentru a obține acustica perfectă și-au îmbunătățit constant produsele și tehnologiile folosite. Scopul producătorului Divoom este de a dezvolta produse inovatoare care să exceleze nu doar în design, ci mai ales în performanța audio, pentru toți iubitorii de muzică.
Bluetooth – marea majoritate a boxelor portabile folosesc protocolul fără fir Bluetooth, care pare să fie soluția ideală. Există păreri cum că ar scădea calitate audio atunci când folosim streaming-ul prin Bluetooth, însă dacă privim beneficiile aduse, atunci este tehnologia cea mai inspirată pentru ca o boxă să fie cu adevărat portabilă. Distanța de transmisie prin Bluetooth este undeva în jurul a 10 metri, iar această tehnologie o regăsim pe aproape orice dispozitiv mobil existent în acest moment (inclusiv pe toate modelele de iPhone, iPad și iPod touch). De asemenea, nu solicită nicio rețea pentru a se conecta, ceea ce înseamnă că va funcționa în orice loc pe planetă. Dacă mai punem la socoteală și că este extrem de ușor de conectat, fiind necesare doar câteva secunde, atunci cu siguranță putem spune că este o alegere inspirată pentru boxele portabile.
NFC – Near Field Communication – este un alt protocol despre care veți auzi foarte multe atunci când vă interesați de o boxă portabilă, însă nu unul atât de important. Raza de funcționare este extrem de mică, iar când vine vorba despre boxe portabile atunci singurul ajutor pe care ni-l oferă este că simplifică conectarea dispozitivelor prin Bluetooth. De asemenea, este o tehnologie ce nu poate fi folosită cu dispozitivele Apple pe partea audio.
Oamenii cumpără boxe portabile Bluetooth pentru o mulțime de motive, însă cel mai comun este acela că doresc să asculte muzică la o calitate bună în locuri în care în mod normal, nu ar fi putut. Ținând cont de acest lucru, este surprinzător faptul că atât de multe boxe portabile, nu sunt chiar atât de portabile, situația datorându-se dimenisiunii, greutății sau pur și simplu pentru că nu sunt suficient de rezistente. Dacă discutăm despre boxa Divoom Voombox Party, generația a doua, numele îi dezvăluie intențiile.
Voombox Party 2G este o boxă Bluetooth portabilă proiectată cu scopul de a fi folosită la petreceri, oferind un sunet bun și multe tehnologii de top – este rezistentă la șocuri și stropi de apă, are o baterie ce rezistă 8 ore, se asociază rapid prin Bluetooth, dispune de NFC, are microfon încorporat pentru efectuarea de apeluri telefonice. Sunetul și puterea de 30W sunt obținute cu ajutorul a două difuzoare active de 3″, două radiatoare pasive tot de 3″ și două tweetere. Generația a doua a acestei boxe este o versiune puțin mai subțire și mai lungă a celei vechi, însă cu o putere net superioară, ce a crescut cu 10W. De asemenea, boxa dispune și de o intrare AUX de 3,5 mm cât și una micro-USB pentru încărcare.
Voombox Party 2G dispune de un șasiu metalic, foarte elegant, alături de un înveliș exterior cauciucat. Este o boxă bine construită ce pare a fi foarte rezistentă, chiar dacă designul nu este lucrul cel mai revoluționar pe care l-ați văzut vreodată. Nici dimensiunile ei nu sunt cele mai mici, cu cei 233mm pe lungime, 54mm pe lățime și 103mm pe înălțime.
Voombox Party 2G este o boxă portabilă certificată IPX44 ceea ce înseamnă că este rezistentă la apă și la șocuri mai puternice, în general simțindu-se ca fiind foarte bine închegată. Desigur toate acestea adaugă o greutate în plus boxei – ea părând a fi mult mai grea decât în realitate. Cea mai mare parte din boxa portabilă este acoperită de grătarul difuzorului pe părțile din față și spate, iar sus, jos și în părțile laterale este acoperită cu un cauciuc ce absoarbe șocurile.
Atunci când căutați o boxă portabilă pentru petreceri în aer liber, trebuie să vă orientați spre un produs care să vă ofere un sunet suficient de puternic, clar și cu un bas pe măsură. În acest caz, Divoom Voombox Party 2G poate fi o opțiune, nu doar din prisma numelui, ci și datorită subwoofer-ului, care este diferit față de cel întâlnit la alte boxe.