Apple a publicat două noi reclame „Capturate pe iPhone” în care ne prezintă de ce este în stare camera iPhone 6s

0
561

Apple continuă cu campania sa publicitară intitulată „Capturat pe iPhone”, încărcând pe canalul ei de YouTube două noi clipuri video cu scopul de a prezenta capacitățile fotografice ale iPhone 6s și iPhone 6s Plus. Fiecare dintre cele două clipuri video, precum celelalte din serie, are durata de aproximativ 15 secunde și o coloană sonoră potrivită.

Primul spot publicitar înregistrat de un utilizator obișnuit de iPhone și răspândit pe Internet de Apple ne prezintă o tânără femeie cu părul fluturându-i în vând. Acesta a fost înregistrat la ralanti cu 240 de cadre pe secundă folosind un iPhone 6s.

Cel de-al doilea clip video a fost înregistrat de altcineva în timp ce cobora cu telecabina din Bregenz, Austria. Spre deosebire de primul, acesta este un Time Lapse.

Clipurile video „Capturate pe iPhone” încărcate azi de Apple le succed pe cele două prezentate ieri și sunt deosebite de acestea întrucât ne prezintă mai mult viața urbană și nu viața sălbatică. Acestea sosesc în plină modificare a campaniei Capturat pe iPhone, compania Apple dorindu-și să ne arate mai nou imagini cu culori vii.

Campania publicitară „Capturat pe iPhone” a fost inițiată la începutul anului 2015, imediat după lansarea iPhone 6 și iPhone 6 Plus, pentru ca la începutul anului curent ea să fie reluată pentru a prezenta imagini de calitate înregistrate cu camera iPhone 6s și iPhone 6s Plus. Ea are scopul de a ne prezenta atât fotografii de calitate, cât și clipuri video splendide înregistrate de utilizatorii simplii de iPhone. Această campanie a avut atât de mult succes încât a fost copiată de concurența Apple (Samsung, ca să fim mai preciși).

- Reclamă -