Google Translate 5.0 pentru iPhone și iPad – oferă traducere offline și pentru limba română

0
678

Una dintre cele mai populare aplicații de traducere de pe App Store, Google Translate (Traducere), a primit miercuri seară o actualizare majoră, care le aduce și utilizatorilor de iPhone și iPad vorbitori de limba română o caracteristică extrem de importantă.

Cei care vor descărca versiunea 5.0.0 a Google Translate vor putea traduce cuvintele și frazele chiar și atunci când sunt offline, în 52 din totalul de 103 limbi disponibile deja în aplicație. Google Translate devine astfel ideală atunci când călătorești, și/sau nu ai posibilitatea de a te conecta la o rețea celulară sau Wi-Fi, permițându-ți să traduci în limba ta cuvintele sau frazele pe care le citești sau pe care le auzi și să traduci din limba ta în limba vorbită de interlocutor anumite cuvinte sau fraze, pentru a putea conversa mai bine.

În plus, actualizarea primită astăzi de Google Translate permite traducerea instantanee a cuvintelor și frazelor în/din Engleză din/în chineză (simplificată și tradițională) folosind camera. Această caracteristică este disponibilă de ceva vreme în Google Translate și este foarte folositoare pentru a citi semne, mesaje și nu doar, fără a mai fi nevoit să introduci ceea ce vezi în aplicație. Momentan, traducerea instantanee folosind camera este disponibilă în 29 de limbi, iar modul cameră, care permite utilizatorilor să înregistreze fotografii cu texte pentru traduceri de calitate superioară, este disponibil în 37 de limbi.

Actualizarea la versiunea 5.0.0 de Google Translate poate fi efectuată de pe App Store>Actualizări de pe toate dispozitivele iPhone și iPad cu iOS 8.0 sau ulterior.

  • Google Translate pentru iPhone și iPad – Gratuit – Descarcă acum

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.