Afișajul iPhone 6s și iPhone 6s Plus are caracteristica 3D Touch ce este capabilă să detecteze nivelul de presiune pe care degetul tău îl aplică pe suprafața sa, pentru a afișa previzualizări ale conținutului, acțiuni și meniuri contextuale, după caz.

În cazul în care ești un proaspăt posesor de iPhone 6s sau iPhone 6s Plus, atunci probabil că nu ești prea obișnuit cu modul în care funcționează noul Multi-Touch de pe iPhone-ul tău și asta deoarece folosirea 3D Touch implică puțin exercițiu, mai ales pentru a învăța cât de puternic trebuie să apeși ecranul pentru a obține acțiunea dorită. Lucrurile se complică mai mult în anumite aplicații (cum ar fi cele preinstalate, inclusiv: Mail, Contacte, Mesaje, etc.), unde există trei nivele de presiune recunoscute de iOS și măsurate de 3D Touch: atingerea (deschide direct meniul/mesajul dorit), Peek (=apăsare scurtă; previzualizează conținutul selectat – de exemplu, un mesaj în Mail) și Pop (=apăsare mai puternică; deschide conținutul previzualizat).

Ei bine, în cazul în care găsești nivelul de presiune implicit, necesar pentru a accesa scurtăturile 3D Touch, precum și Peek și Pop, ca fiind prea scăzut (deci, accesezi accidental de prea multe ori aceste scurtături sau acțiuni, în loc să deschizi aplicații sau meniurile din ele, de exemplu), atunci trebuie să știi că el poate fi ajustat.

Ajustarea sensibilității 3D Touch este o configurare foarte utilă pentru utilizatorii care sunt obișnuiți să apese mai ferm ecranele dispozitivelor lor și găsesc nivelul implicit ca fiind prea redus. În momentul de față, 3D Touch poate fi ajustat la 3 nivele de presiune și s-ar putea să vrei să le încerci pe fiecare pentru a descoperi care se potrivește cel mai bine modului în care tu folosești dispozitivul iPhone.

Așadar, în cazul în care nu te împaci prea bine cu 3D Touch, dar nici nu ai vrea să îl dezactivezi complet, atunci ar fi recomandat întâi să ajustezi cantitatea de presiune necesară pentru a activa această caracteristică. Iar pentru a face acest lucru, va trebui să urmezi pașii de mai jos.

Cum să ajustezi sensibilitatea 3D Touch pe iPhone

De ce ai nevoie:

  • Un iPhone 6s sau iPhone 6s Plus

Ajustează sensibilitatea 3D Touch

  1. Deschide aplicația Configurări de pe ecranul principal al dispozitivului iPhone;home screen iphone ios 9 ecran principal
  2. Atinge General;general configurari
  3. Atinge Accesibilitate;accesibilitate
  4. În secțiunea INTERACȚIUNE, atinge 3D Touch;3d touch accesibilitate setari
  5. În zona de mijloc a ecranului este afișată secțiunea SENSIBILITATE 3D TOUCH. Aceasta include un glisor, cu care poți ajusta cantitatea de presiune necesară pentru a activa 3D Touch pe iPhone-ul tău. Alege una dintre următoarele valori (sau testează-le pe fiecare):
    1. Ușoară: o apăsare ușoară a ecranului va fi suficientă pentru a accesa „Peek” și o cantitate ușor mai mare de presiune va fi suficientă pentru a accesa „Pop”.
    2. Medie: Acesta este nivelul implicit, crescând ușor cantitatea de presiune necesară pentru activarea 3D Touch, comparativ cu nivelul anterior;
    3. Fermă: Nivelul acesta sporește considerabil cantitatea de presiune necesară pentru activarea 3D Touch și a funcționalităților iOS oferite de acesta.sensibilitate 3d touch
  6. După ce ai selectat unul dintre cele trei nivele, mergi mai jos, în secțiunea TEST SENSIBILITATE 3D TOUCH și apasă imaginea cu flori pentru a testa sensibilitatea 3D Touch pentru „Peek” și „Pop”. Practic, apasă ecranul cu suficientă forță încât imaginea să se mărească pe aproximativ trei sferturi din suprafața ecranului, apoi apasă puțin mai tare pentru a o afișa pe ecranul complet. Odată ce ea este afișată pe ecranul complet, atinge butonul OK din partea de jos a ecranului iPhone-ului tău.test sensibilitate 3d touch

Notă:În cazul în care nu ești mulțumit de nivelul selectat, încearcă-le și pe celelalte două.

3D Touch ceas iPhoneDupă ce ai ales un nivel mulțumitor de sensibilitate 3D Touch, revino la ecranul principal și testează caracteristica pe pictogramele aplicațiilor (pe care le poți apăsa) sau în interiorul aplicațiilor compatibile (majoritatea aplicațiilor preinstalate din iOS).

Consider această configurare ca fiind aproape necesar de testat sau reglat de fiecare dintre utilizatorii de iPhone 6s sau iPhone 6s Plus, deoarece se prea poate să găsești că unul dintre celelalte două nivele de presiune să fie mai apropriat de modul în care folosești tu telefonul.

Dacă aveți întrebări, neclarități sau doriți să propuneți un tutorial, lăsați un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.